Ziua în care un copil vine pe lume este una dintre cele mai grele, dar și cele mai fericite din viața unei mame. Iată că lucrurile nu au stat chiar așa în cazul unei mame care și-a născut fetițele gemene într-un spital din Arizona, Statele Unite ale Americii.
Gravidei i s-a făcut cezariana. Prima fetiță scoasă din burta mamei a fost scapătă de personalul medical în momentul în care o manevrau, imediat după naștere. Tatăl a fost cel care a surprins secvențele cu telefonul mobil. Micuța s-a ales cu hemoragie intracraniană de gradul I.
„Fetițele mele gemene au fost născute pe 14 februarie 2019. Fiica mea, Morgan, a fost scapătă în cap din negrijența personalului medical.
Nu am fost înștiințată că fetița a fost scapătă și nici nu i s-au făcut alte teste după lovitură. Vreau să trag un semnal de alarmă astfel încât să nu se mai întâmple așa ceva și altor copii care vin pe lume în acest spital. Fetița a stat 12 zile în secția de Neonatologie pentru că s-a născut cu 1474 de grame.
O ecografie la cap i s-a făcut în ziua a 5-a de viață, însă nu am fost înștiințată nici că i s-a făcut această investigație, nici în legătură cu rezultatele ei. Morgan are hemoragie de gradul 1 în partea stangă a creierului și nu sunt sigură dacă acest lucru a fost cauzat de lovitura după ce a fost scapătă în cap sau se datorează greutății mici pe care a avut-o la naștere. Am aflat rezultatele de la ecografie sâmbăta trecută când am fost cu ea la un alt control.
Soțul meu a fost cel care a filmat. Video-ul e scurt pentru că conține imagini din timpul cezarienei, pe care le-am tăiat. Nu cred că cineva ar fi vrut să vadă secvențe din timpul operației”, a fost mesajul postată de mama disperată.