Directoarea Casei-internat din Orhei a fost demisă

Directoarea Casei-internat din Orhei a fost demisă

-
//
08.09.2015

Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Mircea Buga, a semnat un decret prin care a demis-o pe directoarea Casei-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi) din Orhei, transmite IPN.

Directoarea Casei-internat din Orhei a fost demisă

Mircea Buga a comunicat, luni, într-o conferinţă de presă, că o comisie de evaluare a situatei din instituţie, condusă de viceministrul Boris Gîlca, a constatat încălcări grave cauzate de un management defectuos. S-a constatat lipsa de comunicare cu instituţiile superioare, nu au fost raportate şi s-au muşamalizat vătămări grave ale integrităţii corporale a beneficiarilor, dar şi alte nereguli.

„Am încercat să discutăm cu fiecare beneficiar în parte. Când discutam cu aceşti copii, inclusiv cu cei ţintuiţi la pat, când mă apropiam prea mult de ei, când încercam să-i mângâi, ei aveau o reacţie de autoapărare, de frică, or acestea sunt nişte semne de abuz fizic. Unii beneficiari au menţionat că le este îngrădit accesul în sălile de sport, în sălile de clasă, în sălile cu diferite ocupaţii de recreere, şi că aceasta li se permite doar când în instituţie vine vreo delegaţie oficială”, a specificat viceministrul.

Verificările au apărut ca urmare a unui material în presă, care îi prezenta pe beneficiari instituţiei cu vânătăi pe corp, iar unui beneficiar i-a fost rupt penisul de o dădacă ce nu a fost atentă când îi schimba scutecul. „Am încercat să aflăm informaţia şi despre copilul care a fost mutilat, copilul nu se poate exprima, dar erau semne că a avut de suferit, deja se cicatriza locul mutilat. Administraţia nu a avut explicaţii de ce nu a raportat acest caz. Am sesizat numeroase îngrădiri al accesului în această instituţie, inclusiv pentru mass-media”, a comunicat Boris Gîlca.

Viceministrul a mai spus că instituţia, fiind de profil neurologic, nu are în stat niciun neurolog, iar din 4,5 state de personal sunt ocupate doar 0,5. La aceasta activează un medic pediatru pe 0,5 salariu şi un medic psiholog care activează pe 0,25 salariu. Comisia condusă de viceministru a recomandat expertiza psihologică avansată şi profesionistă a beneficiarilor acestei instituţii, iar această evaluare va începe în săptămâna curentă cu implicarea mai multor ONG-uri din domeniu.

Sursa: ipn.md