Depresia nu se tratează cu citate. Ce vesel pari cu 36 de ore înainte să te sinucizi!

Iar n-am mai scris, pentru că am fost un pic plecată (și cu capul) zilele astea. Acum am văzut și eu video postat de soția solistului de la Linkin Park, un video cu 36 de ore înainte ca el să se sinucidă, în care râde, e cu familia (soția și 6 copii) și prietenii. După o zi și o noapte, s-a sinucis.

Eu sunt depresivă. Și sub medicație. Am mai zis asta. De câteva săptămâni, am redus pastilele foarte mult, pentru că m-am simțit zmeu și mi se părea că I got this shit! I didn’t. M-a lovit de n-am mai știut iar de mine. Când e ceva chimic dereglat, nu se tratează cu discursuri motivaționale și meditație. Ajută, dar nu vindecă, așa cum nici pneumonia nu se tratează cu lămâi și ceai de tei. Ajută, dar nu vindecă.

Depresia nu ne iartă pe niciunul. Pilot, barman, om al străzii, președinte de țară sau de scară. Nu e o alegere, nu o greșeală. E o boală, una de care încă ne rușinăm ca handicapații. În 2017. Facem campanii despre mustața la femei. Despre menstruație. Despre constipația la bărbați. Despre avorturi. Și hemoroizi. Și orezul cu lapte raw care nu conține nici orez, nici lapte. Dar nu vorbim despre depresie. Ce rușine să fii trist!

De parcă o iei ca boul, că nu te-ai protejat. De parca o faci c-ai mâncat mizerii dupa șase seara. Eeeeei, așa îți trebuie! Sau c-ai băut prea mult. Sau prea puțin. Sau c-ai înjurat necunoscuți în parc. Sau că n-ai citit prea multe cărți. Sau că le-ai citit pe toate. De parcă ai făcut ceva greșit, orice!, pe lumea asta.

Depresia nu e un alint. Nu e o invenție a femeilor. Nu e cerșire de atenție. Nu e o pagină de suport pe Facebook. Nu e o criză cu motor la 40 de ani. Nu e o poză cu efecte gri și negre de Pinterest. E recunoscută medical, oficial, sufletește. Numai noi, rușinații pământului, nu o recunoaștem. Sau cel puțin aici în România, în Dristor, colț cu șaormeria. E mai rea decât cancerul. Acolo știi că mai ai puțin și trăiești tot ce-ai ratat până atunci, te bucuri de tot. În depresie, știi că mai ai mult, ratezi tot din ce-ai putea trăi și nu te bucuri de nimic. Nimic bun la ea, nimic artistic, nimic înălțător. Cred că și Cioran ar fi dat oricând depresia pe un cancer. 365 de zile pe an în care te urăști sunt greu de suportat. Mai bine puține zile, dar mai bune, chiar și cu niște comedii proaste, să râzi ca boul și să bei bere, deși nu ai voie de la radiații. Să bei bere, nu să râzi ca boul.

E o boală și ea trebuie tratată ca atare, studiată în școală, de când ești mic, că poate Ana are depresie, nu doar mere. Are nevoie de medicație.  În primul rând. Poate are nevoie și de un tratament al ei, cu oale cu ciorbă de la bunica și îmbrățișări pe saloane. Cu scoici la urechi în care auzi marea. Cu griș cu lapte și roșii cu ceapă. Cu pastile. Cu flacoane. Cu injecții. Cu transfuzii. Cu labradori cu urechi mari. Whatever works, whatever.

Mi-ar plăcea să existe o mie de linii telefonice pentru fiecare țară, oraș, sat din lumea asta, la care oamenii pot suna să asculte marea. Sau să se asculte între ei. Sau poate s-asculte un specialist. De ce nu se unesc toate brandurile să facă mii și mii de campanii despre asta? Că e despre noi toți, despre ei, despre CEO sau șoferi, despre vedete sau angajați Metrorex. Depresia nu vinde, căci e o rușine să fii trist.

Mi-ar plăcea ca unii prieteni să nu mă mai întrebe clișeisticele întrebări cum au văzut ei la Coelho, în vreun Ted sau la Olivia Steer. Astea sunt cele mai rele:

Dar ce-ți lipsește, frate?
Când faci leucemie, te întrebi ce le-a lipsit globulelor albe?

Ai prea mult timp liber.
Da, așa se face depresia. De la prea mult timp liber, așa cum și pojarul se face de la prea multă piele care se plictisea fără bube.

Știu eu un video de la Ted în care…
(&(^Ted. Oamenii ăia vin ca la teatru, își fac numărul, aplauze și pleacă acasă. Nu e nici măcar stand-up comedy, că acolo mai ai dreptul la câte o replică. Doamne, să am eu în fața un Ted Viral Din Ăsta, într-o zi proastă, că l-aș desființa, l-aș călca pe cap, ar pleca plângând.

Ai încercat să faci sport?
Nu prea. Doar 6 zile din 7.

Să mănânci sănătos?
Când am mâncat ultima pizza se filma “Moromeții”. 1. Moromeții 1.

Fericirea e o alegere! Sau insert orice aici ____ e o alegere!
Asta e moartea și într-o zi o să încep să împusc oamenii în genunchi când îi mai aud. Stupizi și noi că nu alegem în viața asta să fim fericiți, bogați, iubiți, mai înalți cu 10 cm, cu familia întreagă. Ne place să ne chinuim aiurea, când, ce să vezi, totul e o alegere.

Știi ce mai ajută? Meditația.
Sigur. Așa crede și Oliva Steer, nu știu de ce nu m-am gândit la niște meditație, o mandarină și un duș fierbinte, pare că asta ar trata și depresii, și pietre la rinchi, și un cancer și, dacă insist puțin cu mandarinele, sunt șanse să mă trezesc într-o dimineață blondă, cu gropițe și 15 cm în plus.

Mi-ar plăcea să nu mai zâmbim pe stradă, doar pentru că așa spun pozele motivaționale de pe Facebook, daca nu ne râde, pe bune, sufletul. Să nu pozăm frumos în selfieuri, să nu fim altruiști, să nu ne purtăm frumos cu nimeni, doar ca să îi menajăm. Pentru că lumea o sa creadă că suntem bine. Cum părea și solistul de la LP.

Pe mine înjurați-mă când mă vedeți. 
Dați-mi una dupa ceafă.
Plângeți în metrou.
Urlați pe stradă, dați picioare în stâlp la semafor.
Că poate eu sau altcineva sau oricine!, se întreabă ce dracului e cu voi.
Sau poate vă întrebăm chiar pe voi de ce plângeți pe stradă.
Hei, ești bine?
Nu ești, că n-ai plânge pe peron la Izvor.
Ce-ai pățit?
A, ți-a murit cineva.
C-un duș fierbinte ai încercat?

Sursa: gret.ro