În cadrul ediției de aseară a emisiunii Vorbește Moldova, s-a vorbit despre cazul care a cutremurat o țară întreagă și anume despre tragedia produsă în satul Soltănești, raionul Nisporeni, unde un copil de doar un an și trei luni a fost găsit mort în drum, în dimineața zilei de 27 noiembrie.
Mama bebelușului a declarat că nu-și amintește nimic și că nu-și va ierta niciodată greșeala pe care a făcut-o. Singurul lucru pe care și-l dorește acum este să i se permită să-și crească copilul mai mare, din prima căsnicie.
Tatăl copilului decedat, spune că este gata să-și ierte soția.
"Mi-am pierdut copilul, nu vreau să-mi pierd și soția", a declarat acesta în cadrul emisiunii.
Ce spun rudele, ce cred vecinii și ce-și amintește mama copilului despre coșmarul nopții în care a murit micuțul Maxim, vedeți aici!
Amintim că pe 27 octombrie 2018, un băiețel de un an şi patru luni a decedat după ce a fost uitat afară, de mama sa aflată în stare de ebriatate.
Femeia se întorcea acasă după o seară de chef şi l-ar fi scăpat din braţe pe micuţ, pe drum, unde l-a şi lăsat.
Ea riscă până la patru ani de pușcărie pentru lăsarea în primejdie din imprudență a unei persoane, care se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede.
Mama mai are acasă un băiat de 10 ani, care se află, deocamdată, în grija bunicilor.
Femeia este cercetată penal, în libertate. Suspecta este din nou audiată la Inspectoratul de Poliţie Nisporeni.
Avocatul Poporului s-a autosesizat în acest caz şi a declarat că această tragedie denotă neglijență și iresponsabilitate din partea părinților, rudelor, dar şi a autorităţilor locale. Femeia riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti.