mamaplus

De ziua ei, Adriana Ochișanu are un mesaj emoționant

-
//
18.03.2020

Astăzi, interpreta Adriana Ochișanu își sărbătorește ziua de naștere și cu această ocazie a primit zeci de felicitări de la admiratorii săi din toate colțurile lumii. După ce și-a amânat cele două concerte solo pentru începutul lunii mai, artista a revenit cu un mesaj sincer și emoționant adresat publicului său drag.

”Astăzi, mai mult ca oricând, mi-aș fi dorit să celebrez această zi alături de publicul meu iubit. Acum, când Cel de Sus ne încearcă, că poate am uitat de noi, de iubire, de iertare, #StamAcasă, suntem responsabili, suntem optimiști, ne rugăm să revenim cu lecția invățată, să știm că azi e cea mai importantă zi, că nu știi mâine ce va fi, să nu mai punem preț doar pe lucruri materiale, ci pe cei dragi, să ne bucurăm cu inima de fiecare clipă, să ne intoarcem la natură, la cele sfinte, să fim fericiți cu lucrurile simple, că ele sunt cele mai importante. Am incredere în voi, vom reveni mai strălucitori ca niciodată! Dragii mei, vă iubesc!”, este mesajul Adrianei.

Ea spune că s-a autoizolat în casă, alături de fiica sa și speră ca această perioadă deloc ușoară să treacă și să-și revadă publicul drag în luna mai, la Palatul Național.

Menționăm că interpreta împlinește azi frumoasa vârstă de 42 de ani.