mamaplus

De Paști va fi INTERZISĂ sfințirea cozonacilor și a ouălor roșii în biserică sau în curtea bisericii

-
//
15.04.2020

Slujbele de Paști vor avea loc în acest an fără enoriași, iar sfințitul cozonacilor și a ouălor roșii în biserică sau în curtea bisericii vor fi interzise. Declarația a fost făcută de către șeful statului, Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni.

"Ce ține de Sărbătorile de Paște noi avem câteva riscuri. În primul rând este vorba de slujbe și sfințirea cozonacilor și a ouălor roșii, iar în al doilea rând deplasarea masivă către părinții în vârstă, pentru că este un eveniment de familie și toți merg de obicei la rudele de la sat. Eu am avut o întrevedere săptămâna trecută cu Mitropolitul Vladimir, unde erau prezenți toți episcopii și am discutat la acest subiect. Noi am convenit ca slujbele să fie fără enoriași. În ceea ce ține de sfințitul care se face, recomandarea bisericii și a autorităților este ca nici într-un caz să nu se admită sfințitul în biserică sau în curtea bisericii. În mai multe localități preoții vor merge cu sfințitul pe străzile din sate. Oamenii vor ieși la poartă și preoții vor sfinți", a declarat șeful statului, Igor Dodon.

Totodată, șeful statului a menționat că în perioada sărbătorilor de Paști circulația oamenilor nu va fi restricționată, însă oamenii sunt îndemnați să fie responsabili.

"Noi nu putem pune restricții pe drumuri. Au fost diferite propuneri, să fie interzis oamenior să se miște prin țară, dar eu cred că aceasta nu este o soluție entru Republica Moldova. Noi venim cu apelul ca oamenii să fie responsabili", a mai adăugat președintele.