Cel puțin patru persoane au murit, joi, iar un restaurant s-a prăbușit în mare, în urma unui cutremur în Indonezia.
Cutremurul a avut magnitudinea de 5,5 pe scara Richter. O cafenea a ajuns în mare. Patru femei nu au reușit să iasă din local și au fost prinse sub dărâmături, ulterior fiind găsite fără viață, transmite stirileprotv.ro.
Cutremurul a avut loc la un kilometru distanță de Jayapura și la o adâncime de 10 kilometri, scrie dailymail.co.uk.
Un alt cutremur a mai avut loc în Marea Banda, în apropiere de Indonezia, marți, cu o magnitudine de 7,6 pe scara Richter. Acesta s-a simțit în Darwin, Australia.