mamaplus

Cutasevici: Sancțiunile nu rezolvă conflictele în școli, mediatorii da

-
//
09.07.2024

Aplicarea sancțiunilor pentru ultragierea cadrelor didactice nu va rezolva problema. Dimpotrivă, pe alocuri o pot acutiza. Este necesar să se lucreze la înlăturarea motivelor conflictelor, pe înțelegerea nevoii de a conlucra.

mamaplus

De această părere este viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, care consideră că în școală e nevoie să existe un mediator de conflicte, transmite ipn.md.

Solicitată de ipn.md, Angela Cutasevici a fost de acord cu faptul că era nevoie de o lege specială de protecție a cadrelor didactice, de protecție a reputației profesorilor, dar este foarte important cum va fi aceasta aplicată. Într-o situație de conflict fiecare are dreptatea sa și prezenta unui mediator ar ajuta la rezolvarea disputelor. 

„Este foarte important în școală să fie respectat copilul, cât și profesorul în măsura egală și să existe această armonie educațională, pentru că școala este acea familie unde toți membri trebuie să trăiască în prietenie și bună înțelegereˮ, a spus Angela Cutasevici.

Viceprimarul a accentuat necesitatea de creștere a importanței cadrului didactic, de promovare a imaginii profesorului în spațiul public. 

„Profesorul este specialist. Din moment ce i-ai dat copilul profesorului, i l-ai încredințat, ai încredere în elˮ, a spus viceprimarul.

Angela Cutasevici a îndemnat să fie descurajate tendințele de a pune presiune pe sistem, pe cadrul didactic. O atitudine respectoasă față de profesor, înseamnă și o calitate mai bună a studiilor. Starea de confort și armonia sunt factorii determinanți ai lucrului bine făcut din ambele părți, a declarat viceprimarul.

În urma unor modificări legislative promovate de Parlament în luna iunie, ultragierea cadrelor didactice va fi sancționată contravențional. 

Ultragierea personalului didactic, știintifico-didactic sau științific aflat în exercițiul funcțiunii, adică jignirea intenționată a onoarei, a demnității sau a reputației profesionale a acestuia, se vor sancționa cu amendă de la 500 la 1.000 de lei. 

Ultragierea însoțită de vătămarea integrității corporale, dacă aceasta nu constituie infracțiune, se va sancționa cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei sau cu arest contravențional de până la 15 zile. Modificările legislative au fost publicate pe 7 iunie în Monitorul Oficial și vor intra în vigoare după trei luni de la data publicării.