mamaplus.md

Curtea Constituțională a decis: Școlile pot interzice accesul elevilor nevaccinați

-
//
30.10.2018

Decizia autorităților de neadmitere a copiilor nevaccinați împotriva rujeolei în școli și grădinițe nu contravine Constituției.

mamaplus.md

Decizia a fost pronunțată astăzi, 30 octombrie, de Curtea Constituțională, care a menționat că fac excepție cazurile în care există contraindicații medicale în acest sens, transmite Ştiri.md.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională de către Vladimir Odnostalco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Dispozițiile contestate prevăd că admiterea copiilor în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere este condiţionată de faptul vaccinării lor profilactice sistematice.

În opinia autorului sesizării, aceste prevederi limitează, între altele, accesul la educație al copiilor.

„Se recunosc constituționale prevederile art. 52, alin. 6 din Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice, în măsura în care nu le sunt aplicabile copiilor în privința cărora există contraindicații medicale argumentate și documentate. Se recunosc constituționale prevederile punctului 21 subpct. 1) lit. e) din Programul Național de imunizări pentru anii 2016-2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1113 din 6 octombrie 2016. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al RM”, a declarat președintele Curții Constituționale, Mihai Poalelungi.

Sursa: stiri.md