Fosta iubită a interpretului Patric Hanganu, Svetlana Nichitina, a vorbit pentru prima dată despre relația cu el, dar și despre conflictul lor din prezent. Aceasta a expus partea sa de adevăr și a dezmințit toate falsurile lansate în adresa ei.
Svetlana Nichitina a mărturisit, în cadrul proiectului „Monolog” cu Dorin Galben, că Patric Hanganu, până-n prezent, o terorizează prin mesaje, cuvinte urâte, îi denigrează imaginea în mediul online, pe toate rețelele sociale. Acest coșmar, spune Svetlana, durează deja de jumătate de an, transmite Știri.md.
„Am venit să spun adevărul meu și deja oamenii vor decide pe cine să creadă. Eu nu merit atâta denigrare”, afirmă ea.
Aceasta susține că Patric a greșit foarte mult în fața ei și a copilului pe care-l au împreună.
Totul a început foarte frumos, însă, la scurt timp, Patric s-a schimbat, povestește Svetlana. Acesta grăbea lucrurile, inclusiv să formeze un cuplu și să locuiască împreună, zice ea.
„Eu îi spuneam să nu mă grăbească. Îi spuneam să fim prieteni, pentru că avem o diferență de nouă ani. Eu îi spuneam că vreau o familie, că mai vreau un copil. El mi-a zis că este gata să facă o familie cu mine, eu i-am zis că el încă nu-i gata, că mai trebuie să crească, să se dezvolte. Nu credeam că relația noastră va avea un viitor frumos”, explică Svetlana.
În momentul în care Patric a apărut în viața sa, Svetlana era într-o relație cu un alt bărbat. Patric cunoștea acest lucru, însă, cu toate astea, el nu o lăsa în pace și-i spunea să-l părăsească pe acel bărbat. Cei doi planificau să se căsătorească, mărturisește ea, însă lucrurile au luat o altă întorsătură.
„El, știind că eu am o relație, a început foarte mult să mă curteze. Îmi lăsa bomboane pe mașină mereu. Îmi zicea că eu sunt bombonica lui, că el va fi mereu alături de mine. Pentru mine asta era straniu, un pic copilărește, dar în fine...”, povestește Svetlana.
După o lungă perioadă de curtare, Svetlana a decis să-i dea o șansă lui Patric. Așadar, aceasta s-a despărțit de bărbatul cu care era împreună și a început o relație cu Patric.
După spusele sale, Patric îi făcea diverse cadouri, chiar foarte scumpe: de la buchete mari de flori și multe altele. Săptămânal primea câte o surpriză de la el, iar timp de un an, în fiecare zi, Patric îi aducea mâncare la serviciu.
Ea trata cu seriozitate această relație și voia să întemeieze o familie cu Patric. Își dorea să se căsătorească, să organizeze cununia și, desigur, o nuntă frumoasă, dar și să aibă împreună un copil.
„Eu îi ziceam că vreau să fiu cerută în căsătorie frumos, vreau nuntă. El spunea că nuntă nu dorește, că urăște asta, că nu vrea să fie mire. Și eu i-am propus să facem doar în doi o mică sărbătoare”, povestește Svetlana.
Cu toate acestea, ea nu a mai fost cerută de soție și nici nu a avut parte de vreo sărbătoare importantă pe tot parcursul relației, mărturisește Svetlana.
După două luni de zile, ea spune că Patric tot insista asupra conceperii unui copil. Iubita lui însă se opunea, întrucât nu voia să grăbească lucrurile.
„El era foarte insistent. Eu îi ziceam că lasă să fie în voia Domnului. Îmi zicea că abia așteaptă să rămân însărcinată, că mă visează însărcinată, că mama lui visează că sunt însărcinată. La un moment dat el a zis că eu sunt de vină că nu rămân însărcinată, că eu beau contraceptive. Îmi umbla prin geantă, căuta contraceptive, dar eu în viață nu le-am băut”, susține Svetlana.
Tot în cadrul monologului, ea a mărturisit că erau momente în care obosea de această relație, de insistența și cadourile lui Patric.
Într-o zi, fiind acasă cu copiii, Svetlana a decis să-și deconecteze telefonul și să se odihnească. „Eu eram conștientă că el o să mă sune, o să mă caute, dar m-am culcat”, zice ea.
La un moment dat s-a trezit din cauză că fiul ei i-a spus că cineva bate insistent în ușă. Când fiica sa a deschis ușa, în fața ei stătea Patric, care a dat buzna în casă. Atunci copiii săi nu-l cunoșteau, pentru că cei doi erau împreună de doar câteva luni.
După o perioadă, Svetlana a făcut un test de sarcină, fiindcă simțea că ceva nu este în regulă. Avea niște senzații stranii, zice ea. Pe de o parte era fericită, pe de altă parte era puțin îngrijorată. Patric a fost foarte fericit atunci când a aflat vestea.
„El îmi zicea că o să facă totul pentru mine, pentru copil. Patric era tare recunoscător, își dorea mult un băiat pe care să-l cheme tot Patric”, povestește ea.
Din a patra lună de sarcină s-au produs niște schimbări majore în relația lor. Patric nu dorea să se căsătorească cu Svetlana, afirmă ea.
„Eu deja simțeam că ceva nu e în regulă, îmi dădeam seama că nu am făcut ceva corect. Noi am început să trăim împreună, cu toate că el îmi zicea că poate să trăim aparte. Mă gândeam că poate el special a făcut așa ca eu să fiu însărcinată, că are nevoie de la mine doar de copil”, spune ea.
În acea perioadă, mărturisește Svetlana, se simțea singură și confuză.
„Mereu mă implica în cheltuielile familiei ce ține de magazine, produse alimentare, servicii comunale. Dacă mergeam împreună la cumpărături îmi spunea să achităm în jumătate. Eram nevoită să dau mereu bani. Eu nu sunt obișnuită cu așa ceva. Eu eram însărcinată, e normal ca bărbatul să fie responsabil, conștient că femeia e însărcinată, că ea nu are bani, că nu trebuie să achite facturi”, afirmă Svetlana.
La un moment dat, potrivit ei, Patric se arăta deranjat de copiii Svetlanei, spunându-i deseori să-i ducă la tatăl lor.
De asemenea, spune Svetlana, el de multe ori provoca ceartă, reproșându-i că dacă este însărcinată nu înseamnă că e bolnavă.
„Eu toată sarcina am plâns-o. Eu știam ce se întâmplă la spatele meu, de ce este atât de arogant, de ce se comportă urât cu copiii mei. La mine burta era mare, el mă trimitea la lucru. Îmi zicea că nu numai eu nasc, că toate femeile nasc. Îmi interzicea să-mi cumpăr haine, îmi număra clientele, banii”, povestește ea.
Svetlana zice că, fiind gravidă, muncea mult, pentru a se întreține pe sine și pe copii.
Tot atunci i-au apărut gânduri că Patric ar înșela-o - nu doar cu o femeie, ci cu mai multe. Relația dintre cei doi nu mai era ca odinioară.
„Eu mă străduiam să mențin acest focar. El îmi zicea că nu poate, că în capul lui ceva s-a schimbat, că eu sunt însărcinată și că el nu poate așa”, povestește Svetlana.
Ea susține că iubitul său stătea cu ochii în telefonul mobil tot timpul. Ea încerca să discute, să afle ce ascunde Patric, însă el nu o asculta.
„L-am întrebat direct dacă mă înșeală, dar el mi-a zis că eu sunt singura femeie din viața sa. A jurat pe viața mamei sale. Asta nu este normal. Apăreau încă mai multe semne de întrebare. După părerea mea, nu este normal ca un bărbat să se comporte astfel”, spune ea.
Svetlana s-a supărat atunci când Patric i-a sugerat să nască la un spital de stat, deși ea opta pentru o maternitate privată. Mai mult, ea afirmă că și-a achitat de una singură tot ce ține de nașterea copilului.
Nașterea a fost complicată, mărturisește Svetlana, și a durat aproximativ 17 ore.
Ce a urmat după apariția pe lume a copilului, aflați în monologul de mai jos: