mamaplus

Cum arată părinții Shakirei? Tatăl artistei a împlinit 90 de ani

-
//
07.09.2021

Frumoasa interpretă Shakira are o familie unită, cu care se mândrește. Tatăl său, William Mebarak Chadid, mai are 9 copii din căsnicia anterioară, iar Shakira este rodul dragostei cu actuala sa soție Nidia Del Carmen Ripoll Torrado. Fiind cel mai bun prieten al său, așa cum a declarat cântăreața de nenumărate ori, nu putea rata ocazia de a fi prezentă la aniversarea de 90 de ani a celui care i-a dat viață. În cea mai recentă poză alături de părinții săi, Shakira pare fericită și împlinită.

mamaplus

Deși au crescut în Columbia, părinții Shakirei au naționalități diferite. Tatăl ei este de origine libaneză, iar mama s-a născut și locuiește în Columbia. Cei doi sunt nespus de fericiți atunci când le vin în vizită nepoții Sasha și Milan, în vârstă de 6 ani și respectiv 8 ani.

mamaplus

Chiar dacă se bucură de o relație armonioasă cu tatăl copiilor săi de câțiva ani buni, Shakira mărturisește că nu se vor căsători niciodată: ”Căsătoria mă sperie foarte tare. Nu vreau să fiu văzută ca „Soția”, a spus cântăreața într-o emisiune televizată.

Shakira l-a întâlnit pe partenerul ei, fotbalistul Gerard Piqué, în anul 2011.

mamaplus