În vara acestui an, mai exact în data de 30 iulie, interpreta Karizma a adus pe lume un băiețel. Micuțul Alexandru este un copil mult așteptat, despre care proaspăta mămică spune că seamănă leit cu tatăl său. Chiar dacă ne-a ținut în suspans câteva luni, artista a decis să publice prima imagine cu chipul fiului său pe rețelele sociale, menționând că este primul Crăciun alături de el.
Crăciunelul Alexandru a adunat mii de aprecieri și comentarii, alături de surioara lui mai mare și părinți.
Mai mult, Karizma a menționat anterior că cei doi copii ai săi sunt născuți într-o zi de 30, ziua de naștere a fiicei sale Daria fiind în data de 30 aprilie.
Menționăm că Karizma și Ion Ghimpu s-au căsătorit în această vară, în data de 1 iunie. Karizma este la cea de-a treia căsnicie, iar Ion Ghimpu este un jurnalist care a activat mai multă vreme în Moldova, după care e emigrat în Statele Unite ale Americii. Artista mai are o fiică în vârstă de 6 ani.