Cu ce loc s-a întors Nata Albot de la „Gourmand World Cook Book Awards”

Cu ce loc s-a întors Nata Albot de la „Gourmand World Cook Book Awards”

-
//
29.05.2017

Timp de câteva zile, Nata Albot, însoțită de prietena și colega sa, Viorica Nagacevschi, s-a aflat în China, acolo unde a promovat bucatele tradiționale moldovenești. Cartea „Moldova din bucătăria mamei mele” a Natei Albot a ocupat locul 3 la categoria „Bucătărie din Europa de Est”, în cadrul celei de-a 22-a ediții „Gourmand World Cook Book Awards”.

Cu ce loc s-a întors Nata Albot de la „Gourmand World Cook Book Awards”

Nata Albot a recunoscut că este pentru prima dată când câștigă un premiu și i-a îndemnat pe toți să creadă în visurile lor, deoarece mai devreme sau mai tîrziu, acestea vor deveni realitate.

“Pentru că niciodată în viața mea nu am câștigat niciun concurs: nici la loterie, nici la Miss Școala 36, nici la "Haideți fetelor", nici la baschet, nici la oratorie.

De-a lungul anilor m-am ales cu un soi de fobie față de concursuri. Pentru că nu am noroc la a le câștiga. Tot timpul se găsea cineva mai bun. Iar eu mă consolam cu gândul că eu tot reușesc să obțin ce vreu, numai că trebuie mult de roghit.

La Gourmand World Cook Book Awards m-am înregistrat dintr-o naivitate, cu speranța că aș putea măcar trece de preselecție, unde participă sute de cărți, ca să ajung la eveniment și să pot vedea cu ochii mei ce e asta. Nu banii și nu regaliile contează, ci experiența și relațiile pe care ți le poți face în asemenea evenimente.

Cartea mea de bucate e prima pentru mine și sigur e loc de mai bine. Dar locul III pentru East European cuisine este mai mult decât mă așteptam eu, după toate concursurile mele eșuate.

Dar ce prietenii, colaborări și oportunități s-au înfiripat aici - asta e cea mai mare victorie! Vreau să vă încurajez pe toți care aveți vise mari și vi se par prea greu de atins, să nu ascultați de nimeni, să mizați pe oameni care împărtășesc crezul vostru, să munciți mult și cu pasiune, să îndrăzniți și să nu uitați să fiți recunoscători pentru orice victorie, dar și orice eșec. Mulțumesc părinților mei, Viorica Nagacevschi, pentru muncă voluntară în folosul patriei, tuturor celor care au contribuit ca să pot azi să îmi văd un vis împlinit.“

Cu ce loc s-a întors Nata Albot de la „Gourmand World Cook Book Awards”

Jurnalista a promovat Moldova cum a putut mai bine, astfel încât străinii să afle despre țara noastră, despre valorile, obiceiurile și deliciile specifice acestei bucăți de pământ.

“Am cărat bannere prim avioane, lăzi de vinuri între etaje, suvenire, bomboane, migdale, gheață. Toate pentru ca peticul acesta de pământ să rămână în memoria unor oameni necunoscuți, ambasadori ai țărilor lor în gastronomie, vin și turism. Fiecare vine aici și crede că ce-i al lui e cel mai bun. Încearcă și convinge-i să facă un loc și pentru țara ta în inima lor.”

Amintim că Nata Albot a lansat cartea culinară „Moldova din bucătăria mamei mele” în anul 2015. Aceasta se bucură de succes atât în țară, cât și peste hotare.

Sursa: Mamaplus.MD