Serghei Carauș din satul Corbu, raionul Dondușeni, predă cinci obiecte la Gimnaziul „Oleg Pupeza” din localitate.
Profesorul predă elevilor biologia, chimia, educația tehnologică, arta plastică și educația civică.
„La propunerea fostei directoare am ales obiectele care îmi sunt aproape de suflet și în care sunt specialist. Eu am studii pentru a preda educația tehnologică, dar arta plastică am ales-o pentru că am talentul de a desena”, a povestit profesorul într-un interviu pentru Europa Liberă.
Chiar și așa, profesorul adună cu greu un salariu de 9.000 de lei, de aceea muncește și în construcții în vacanța de vară.
„Fac poduri din diferite materiale, construiesc sobe, pun și teracotă. Altă ieșire nu este. Salariul mic m-a impus să plec în lume”, povestește domnul Serghei.
Cu toate acestea, profesorul spune că nu ar putea renunța la profesia sa și mărturisește că îi place să fie profesor și să învețe noile generații. „Cred că îmi va fi foarte greu. Eu am simțit deja despărțirea de copii, e foarte grea. Simt deja unele defecte în sănătate”.
Potrivit ultimelor date, în Republica Moldova, salariul unui tânăr specialist ajunge la 6.700 de lei.
De asemenea, un cadru didactic cu experiență beneficiază de aproximativ 9.500 de lei, a explicat anterior ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
În instituțiile de învățământ din Moldova, actualmente, se atestă un deficit de peste 2.000 de cadre didactice.