Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare care mai este cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Maria Mică.
Este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Romano-Catolică. Conform tradițiilor, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri și se duc la biserică fructe, pâine și lumânări, pentru a fi sfințite, transmite Știri.md.
Fecioara Maria s-a născut în familia drepților Ioachim și Ana. Părinții ei, deși înaintați în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un copil. Sfânta Maria era de neam ales, tatăl, Ioachim, fiind din seminția lui David, iar mama, Ana, din neamul preoțesc al lui Aaron. Nașterea Maicii Domnului este considerată de Părinții Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoșesc. Prin puritatea vieții ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să se nască Fiul lui Dumnezeu.
De Nașterea Maicii Domnului, bărbații nu meșteresc și nu fac treabă în gospodărie, iar femeile nu cos și nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care își doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.
În credința populară, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară și toamnă, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă și momentul în care noul anotimp începe să își intre în drepturi. 21 septembrie este ziua în care unele păsări, precum rândunelele, își pregătesc călătoria spre țările calde, iar gâzele și reptilele se retrag în pământ.
Nașterea Maicii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în biserică, Buna Vestire și Adormirea Maicii Domnului sunt cele patru mari sărbători creștine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu.
Potrivit datelor statistice, în R. Moldova sunt peste 120 de mii de femei care poartă numele Maria și-și sărbătoresc astăzi onomastica.