mamaplus

COVID-19 bate în retragere. Numărul infectărilor în rândul copiilor și al gravidelor este în scădere

-
//
29.03.2022

Ministerul Sănătății a emis o notă informativă în care anunță că în săptămâna 21-27 martie au fost înregistrate 1 893 de cazuri noi de COVID-19. Mai exact, în perioada menționată, incidența a constituit 52 de cazuri la 100 mii populație, în scădere cu circa 21% comparativ cu a 11-a săptămână. Totodată, s-a redus numărul copiilor care s-au infectat cu COVID-19, de la 569 în a 11-a săptămână la 338 în a 12-a săptămână, iar în rândul femeilor însărcinate au fost înregistrate zece cazuri.

În perioada 21-27 martie curent, s-au înregistrat mai puține cazuri de COVID-19 în regiunea transnistreană, 757 în total sau 159 de cazuri la 100 mii populație, fapt care a permis menținerea codului portocaliu. În același timp, cod galben se atestă în șase teritorii, iar în alte 31 cod verde.

Menționăm că, media zilnică a persoanelor spitalizate, în perioada 21-27 martie curent, a constituit 380 de persoane, cu peste 13% mai puține față de a 11-a săptămână. Respectiv, fondul de paturi destinat pacienților cu COVID-19 a scăzut cu peste 72%, iar secții cu paturi pentru persoane infectate rămân desfășurate în 21 de instituții medico-sanitare publice.

În scădere cu peste 17% este și numărul deceselor provocate de COVID-19, în total fiind înregistrate 32 de cazuri.

Precizăm că, în perioada 24 februarie-27 martie curent, au fost raportate 334 de cazuri de COVID-19 în rândul refugiaților.