Corneliu Vidraşco reţinut pentru proxenitism

Corneliu Vidraşco reţinut pentru proxenitism

-
//
19.12.2014

Directorul Fashion Tv Moldova, Corneliu Vidraşco, este suspectat de proxenetism și trafic de ființe umane.

Corneliu Vidraşco reţinut pentru proxenitism

Acesta, dar și  designerul vestimentar, Daniel Racovizza, supranumit ”gladiatorul modei”, care face parte din echipa Fashion TV Moldova, au fost arestați de către colaboratorii Centrului pentru combaterea traficului de persoane, scrie realitatea.md

Această informație a fost oferită de către şeful Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale SV și MAI din cadrul Procuraturii Generale, Viorel Morari.

Potrivit lui Morari, Vidraşco a fost reţinut ieri, pentru 72 de ore. Acesta se află acum în izolatorul poliţiei municipale.

A fost deschis şi un dosar penal în baza art.165 din Codul Penal - trafic de fiinţe umane şi art. 185 - încălcarea dreptului de autor  şi a drepturilor conexe.

Dacă va fi găsit vinovat, Corneliu Vidraşco riscă pâna la 12 ani de puşcărie.

Corneliu Vidrașco a activat aproape cinci ani în cadrul MAI, Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate, după care în Centrul pentru combaterea traficului de persoane. La vârsta de 25 ani a primit gradul de căpitan și tot atunci a pus punct carierei în MAI, pentru că și-a deschis propriul business.