mamaplus

Copilă de 11 ani, salvată de la moarte de chirurgii pediatri de la Institutul Mamei și Copilului

0
//
29.07.2021

O intervenție chirurgicală de înlăturare a unui chist pulmonar de mari dimensiuni a fost efectuată cu succes unei paciente în vârstă de 11 ani, în cadrul Centrului Național Științifico-practic Chirurgie Pediatrică "Natalia Gheorghiu", Institutul Mamei și Copilului, se arată într-un comunicat al instituței medicale.

Pacienta a fost internată la data de 21 iulie, la Institutul Mamei și Copilului, unde a fost examinată clinic și a fost confirmată diagnoza de chist echinococ pulmonar pe dreapta complicat, care prezenta un risc sporit pentru viața pacientei.

Medicii chirurgi pediatri au decis efectuarea intervenției chirugicale de înlăturare a chistului pulmonar depistat.

Echipa de medici a fost formată din: Stanislav Babuci - doctor habilitat, conferenţiar cercetător, Igor Ambros, Nicolae Dogotari – medici chirurgi pediatri; Sergiu Malanco – medic anesteziolog; Natalia Ichizlî, Cristina Ganea, Elena Cojocaru– medici reanimatologi; Alina Guțu – asistentă de operație.

În prezent, starea fetiței este satisfăcătoare, fiind sub supravegherea permanentă a medicilor, iar după perioada de reabilitare urmează a fi externată la domiciliu.

mamaplus