40 de copii din Republica Moldova și România, cu vârste între 10 şi 15 ani îşi vor prezenta pe 23 noiembrie curent, proiectele de robotică în cadrul Târgului Naţional de Ştiinţă „CODE Kids” 2024, organizat de Fundaţia Progress la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, transmite agerpres.ro
„Reprezentanţii celor 20 echipe CODE Kids din toată ţara şi din Republica Moldova care s-au calificat la târgurile regionale vor veni să-şi prezinte proiectele de robotică lucrate în cadrul bibliotecilor pentru rezolvarea problemelor comunitare şi se vor întrece într-o competiţie a celor mai frumoase proiecte tech”, informează un comunicat de presă la organizatorilor.
Potrivit sursei citate, accesul la târg este gratuit pentru public, care va fi întâmpinat de robotul umanoid Cosmo şi invitat la workshopuri de robotică şi imprimantă 3D, treasure hunt, donare de echipamente IT vechi (telefoane, tablete sau laptopuri care pot fi recondiţionate şi donate apoi cluburilor CODE Kids, dar şi alte activităţi şi surprize pregătite atât pentru adulţi, cât şi pentru copii cu vârsta de peste 8 ani
„Marcăm prin acest târg străduinţa, rezilienţa, creativitatea şi leadership-ul a 20 de echipe de coderi din mediul rural şi urban mic al României. Dovedim încă din 2017 că investiţiile bine plasate, deciziile bazate pe cercetare, o echipă dedicată a Fundaţiei Progress şi o reţea de bibliotecari inimoşi pot schimba destine. Peste 12 mii de copiii au competenţe STEM, peste 100 de prototipuri au fost create de-a lungul timpului, milioane de linii de cod, multe familii şi comunităţi au şansa de a deveni mai prospere”, a declarat Camelia Crişan, CEO Fundaţia Progress.
Potrivit sursei citate, toate proiectele tech prezentate de copii sunt originale, creative şi răspund unei nevoi identificate de ei în comunitate.
De aceea, din 2017 Fundaţia Progress a iniţiat, pilotat şi rafinat învăţarea programării pentru copiii de 10-14 ani din mediul rural folosind bibliotecile publice ca spaţii de învăţare şi bibliotecarii publici ca facilitatori ai învăţării.
„Doar în anul 2023, Fundaţia Progress a coordonat 227 de cluburi active de programare în bibliotecile publice, şcoli sau sedii de ONG-uri din localităţi rurale şi mic urbane, în 40 de judeţe din România, plus 30 de cluburi în Republica Moldova, iar în anul 2024, avem 247 de cluburi, dintre care 213 în toată România şi 34 în Republica Moldova”, afirmă sursa citată.
CODE Kids este un program gratuit dezvoltat de Fundaţia Progress, care propune o soluţie de alfabetizare digitală în rândul copiilor din mediul rural şi urban mic.