În Republica Moldova, asistența stomatologică se acordă copiilor la un nivel insuficient. Morbiditatea afecțiunilor cavității orale este sporită, costul tratamentului stomatologic este deosebit de mare, implementarea măsurilor preventive se efectuează la un nivel insuficient, utilajul stomatologic este uzat, iar pregătirea cadrelor medicale nu corespunde cerințelor pentru acordarea asistenței stomatologice copiilor. De această părere este Aurelia Spinei, doctor în științe medicale şi profesor universitar la USMF „Nicolae Testemițanu”.
Aurelia Spinei a menționat că utilajul stomatologic utilizat la tratamentul copiilor în sectorul public este uzat și depășit, iar modernizarea acestuia necesită alocarea unor sume impunătoare. Totodată, din numărul total de medici stomatologi și dentiști care activează în sectorul public, aproximativ 50% acordă asistență stomatologică atât adulților, cât și copiilor, iar pregătirea specială și calificarea necesară pentru acordarea asistenței stomatologice copiilor au 12,87% din specialiști.
Potrivit ei, într-un număr impunător de localități din zone rurale este limitat accesul copiilor la asistența stomatologică din cauza lipsei specialiștilor și cabinetelor dentare în localitatea respectivă sau cele învecinate. Este limitat accesul la tratamentul stomatologic a categoriilor social - vulnerabile de populație din cauza incapacității de a achita transportul (către clinicile dentare) sau costul tratamentului neasigurat de stat. O importanță are şi lipsa de motivare a acestor categorii de populație în menținerea și îmbunătățirea stării sănătății orale.
„Actualmente în Republica Moldova nu se implementează pe larg măsurile de prevenire a afecțiunilor stomatologice, inclusiv activitatea de educație sanitară, acest fapt având drept consecință igienizarea insuficientă sau nerespectarea totală a igienei orale. Nivelul cunoștințelor igienice a părinților copiilor este insuficient pentru crearea unui mediu sanogen favorabil în cadrul familial, este frecventă frica copiilor faţă de tratamentul stomatologic sau refuzul tratamentului dentar”, a remarcat experta.