mamaplus

Copiii din Harkov vor învăța în săli de clasă amenajate în stațiile de metrou

-
//
31.08.2023

Metropola ucraineană Harkov, din estul ţării, a construit zeci de săli de clasă în staţiile de metrou pentru a permite elevilor să revină la învăţământul faţă în faţă, relatează Reuters.

mamaplus

Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, avea o populaţie de peste 1,4 milioane de locuitori înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie 2022. Unele părţi ale oraşului se află la mai puţin de 30 de kilometri de graniţa cu Rusia, iar suburbiile sale nordice au fost marcate de lupte, transmite news.ro.

Şcolile din Harkov au fost forţate să predea online pe tot parcursul războiului, deoarece unele rachete ruseşti pot ajunge în oraş în mai puţin de un minut şi nu este suficient timp pentru a ajunge la un adăpost.

60 de săli de clasă amenajate la metrou

Primarul Ihor Terehov a anunţat marţi că 60 de săli de clasă au fost amenajate în staţiile de metrou din Harkov înainte de începerea noului an şcolar, în septembrie, creând spaţiu pentru ca peste 1.000 de copii să facă ore fizic.

„Copiii vor putea să socializeze unii cu alţii, să găsească un limbaj comun, să comunice. Susţin absolut acest lucru”, a declarat Irina Loboda, mama unui elev, în faţa unei staţii de metrou din centrul oraşului unde au fost construite săli de clasă.

Peste 1.300 de şcoli au fost distruse în totalitate în zonele controlate de guvern în Ucraina de la invazia Rusiei din 2022, iar altele au fost grav avariate, a anunţat marţi Fondul ONU pentru copii, UNICEF.

Atacurile persistente înseamnă că doar o treime dintre copiii de vârstă şcolară din această zonă frecventează cursurile pe deplin, în persoană, şi mulţi uită deja ceea ce au învăţat, arată datele UNICEF.

Unele şcoli s-au confruntat cu lovituri directe, iar altele au fost închise ca măsură de precauţie în cele 18 luni de atacuri cu rachete şi artilerie asupra zonelor rezidenţiale din întreaga ţară.

„În interiorul Ucrainei, atacurile asupra şcolilor au continuat nestingherite, lăsând copiii profund tulburaţi şi fără spaţii sigure pentru a învăţa", a declarat UNICEF.

Războiul a urmat întreruperilor din perioada pandemiei de COVID, ceea ce înseamnă că unii copii ucraineni se confruntă cu un al patrulea an şcolar consecutiv de întreruperi ale educaţiei.

Ei ar trebui să se întoarcă la cursuri în această săptămână după vacanţa de vară.

„Acest lucru nu numai că i-a lăsat pe copiii ucraineni să facă eforturi pentru a progresa în educaţia lor, dar se luptă şi pentru a reţine ceea ce au învăţat atunci când şcolile lor erau pe deplin funcţionale", a declarat Regina De Dominicis, directorul regional al UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală.

Cam jumătate dintre profesorii ucraineni au raportat o deteriorare a abilităţilor elevilor în ceea ce priveşte limba, cititul şi matematica, iar aceştia au pierdut sentimentul de siguranţă şi prieteniile pe care şcoala le poate oferi celor care îndură războiul, a arătat reprezentanta UNICEF.