Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au organizat activități de instruire și prevenire a situațiilor de risc și excepționale în cadrul unei tabere de odihnă pentru copii din orașul Vadul lui Vodă. 84 de copii au participat cu mult interes și entuziasm la orele practice desfășurate de salvatori și pompieri.
Micuții au fost implicați în mai multe ateliere informative, unde au fost instruiți în domeniul acordării primului ajutor medical, au fost familiarizați cu tehnica și autospecialele de intervenție, dar și cu echipamentul și uniforma pompierilor.
Mai mult, copiii au probat costumele pompierilor și au refulat apă din furtunuri. Salvatorii și pompierii le-au organizat activități interactive, iar atmosfera a fost întreținută și de un patruped salvator, membru al echipei de căutare - salvare.
Totodată, psihologii au organizat mai multe activități interesante și instructive pentru ca copiii să-și formeze deprinderi de a comunica eficient în echipe și să poată să-și păstreze echilibrului psiho-emoțional într-o situație de criză.
Astfel de activități se organizează în taberele de odihnă cu sejur de zi și permanent din toată țara, iar de la începutul perioadei estivale angajații IGSU au instruit 30149 de copii în domeniul bazelor securității vieții.