Copiii bolnavi de diabet zaharat se vor trata în condiții moderne la Institutul Mamei și Copilului

Copiii bolnavi de diabet zaharat se vor trata în condiții moderne la Institutul Mamei și Copilului

-
//
21.11.2017

Cei 700 de copii bolnavi de diabat zaharat, care se tratează anual  în cadrul Secției Endocrinologie pediatrică de la Institutul Mamei și Copilului, vor beneficia de servicii de tratament moderne datorită  lucrărilor de renovare conform standardelor contemporane, realizate cu susținerea Guvernului României.

Copiii bolnavi de diabet zaharat se vor trata în condiții moderne la Institutul Mamei și Copilului

În  cadrul evenimentului de inaugurare, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș, a menționat că Secția Endocrinologie pediatrică este unica structură de profil  din țara noastră, care timp de 30 de ani de activitate a salvat mii de copii  cu patologie endocrină.

La rândul său, Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a subliniat importanța cooperării eficiente între Guvernul României și Republica Moldova, iar rezultatele acestei cooperări sunt vizibile prin rezultatele proiectului privind renovarea și utilarea Institutului Mamei și Copilului”.

Secția Endocrinologie pediatrică a fost reparată în întregime și dotată cu mobilier, suma totală a investiției a constituit 2.625.000 lei.

Activitatea secției se bazează pe acordarea asistenței medicale specializate în condiții de staționar copiilor cu patologie endocrină,  la fel, pacienții beneficiază de suport și instruire în cadrul „Școlii diabetului”. Totodată, în cadrul secției sunt investigate și tratate cele mai complicate forme de obezitate, maladiile glandei tiroide, problemele de creștere și tulburările de dezvoltare în perioada de pubertate.

Conform datelor Centrului Național de Management în Sănătate, la sfârșitul anului 2016, în țară erau înregistrați 10.626 de copii cu patologie endocrină.

Sursa: agora.md