Copiii alăptaţi la sân au şanse mai bune să nu fie subponderali, supraponderali sau să sufere de obezitate şi sunt mai puţin predispuşi la diabet pe parcursul vieţii, iar alăptarea îmbunătățește și coeficientul de inteligență, afirmă specialiştii.
"Laptele matern este alimentul ideal pentru sugari. Este sigur, curat şi conţine anticorpi care ajută la protejarea împotriva multor boli care apar, mai ales în rândul copiilor, transmite stirileprotv.ro.
Laptele matern oferă toată energia şi nutrienţii de care sugarul are nevoie în primele luni de viaţă şi continuă să asigure până la jumătate sau mai mult din nevoile nutriţionale ale copilului, în a doua jumătate a primului an şi până la o treime în timpul celui de-al doilea an de viaţă.
Copiii alăptaţi la sân au şanse mai bune să nu fie subponderali, supraponderali sau să sufere de obezitate şi sunt mai puţin predispuşi la diabet, pe parcursul vieţii", arată specialiștii Institutului Naţional de Sănătate Publică cu prilejul Săptămâni Mondiale a Alimentaţiei la Sân, care este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august.
Potrivit INSP, în lume, aproximativ 44% dintre sugarii cu vârsta între 0 şi 6 luni sunt alăptaţi exclusiv la sân. Astfel, dacă toţi copiii cu vârsta între 0 şi 23 de luni ar fi alăptaţi optim, se estimează că în fiecare an ar putea fi salvate peste 820.000 de vieţi de copii cu vârsta sub 5 ani.
"Alăptarea este unul dintre primii factori de protecţie durabilă a sănătăţii copilului. Alăptarea îmbunătăţeşte coeficientul de inteligenţă şi gradul de şcolarizare. Îmbunătăţirea dezvoltării copilului şi reducerea cheltuielilor cu sănătatea prin alăptare are ca rezultat câştiguri economice pentru familii.
Este recomandată iniţierea alăptării în prima oră de la naştere, alăptarea exclusivă până când copilul împlineşte 6 luni şi continuarea alăptării, în paralel cu procesul de diversificare, până la vârsta de 2 ani", afirmă aceeaşi sursă.