„Mă temeam că îl voi vedea ca pe un străin, că nu mi se va trezi nimic…”, sunt mărturiile Dianei, femeia care a cunoscut ce înseamnă să fii mamă și să audă primul ”Te iubesc!” de la cel pe care acum îl numește cu mare bucurie fiul ei, un băiețel de doar 7 ani, pe care l-a adoptat anul trecut împreună cu soțul ei, dar care le-a schimbat la 180 de grade viața, scrie într-un articol dgpdc.md.
Povestea lui David a început trist. La doar 4 anișori, mama lui s-a stins, iar micuțul a ajuns într-un orfelinat. Au urmat zile și nopți în care își căuta mama peste tot și auzea mereu fraza ”Va sosi o zi în care vei avea neapărat mamă și tată”.
Între timp, cei care urmau să-i devină mai târziu părinți, se pregăteau moral și puneau la punct planurile de adopție a unei fetițe, pentru care au pregătit și o cameră în culori roz.
La scurt timp după căsătorie, Victor și Diana, au trecut printr-o experiență ce le-a năruit visul de a deveni părinți. S-au gândit la un moment dat chiar și să apeleze la ajutorul unei mame-surogat, însă, după două tentative eșuate, au renunțat la ideea de a avea copii biologici.
Pentru că își doreau nespus de mult să devină părinți, au știut mereu că va sosi o zi în care vor adopta un copil, de aceea au avut o abordare serioasă din start: mai întâi să își asigure acoperiș deasupra capului, unde să crească viitorul lor copil, apoi pregătirea actelor și întrunirea tuturor cerințelor pentru acest pas important din viața lor.
Au muncit ambii 11 ani în Italia și și-au ridicat casa în care doar gălăgia de copii lipsea. Diana a fost cea care nu a mai vrut să irosească anii și a insistat să inițieze adopția.
”Adopţia copilului de către un cuplu căsătorit este permisă numai în cazul în care căsătoria lor durează de cel puţin 3 ani până la momentul depunerii cererii de adopţie. Cuplul trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării multilaterale şi armonioase a copilului și, în acest sens, trebuie să dețină atestat de adoptator care se eliberează de structura teritorială de asistență socială de la domiciliul solicitanților. ”
„A fost greu să ne oprim și să venim acasă. Tot ziceam că la anul, la anul, că lucrul merge bine, că reușim. Dar, într-un moment, mi-am dat seama că lucrul poate să meargă bine toată viața, iar anii trec. În acea vară, în 2021, am și revenit acasă și ne-am apucat de procesul de adopție”, relatează Diana.
Inițial, cei doi și-au dorit să înfieze un copil de vârstă mai micuță, dar ulterior și-au revizuit decizia.
”Potrivit datelor oferite de Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), în medie, procesul de adopție în Moldova durează circa 10-11 luni. În primă fază, persoana sau cuplul depune la autoritatea tutelară cererea, unde menționează motivele din care persoana sau cuplul vrea să adopte, câți copii ar fi dispusă să adopte, din ce categorie de vârstă și altele.
După, începe procesul de colectare a actelor necesare: copia actelor personale, certificatul medical, certificat de căsătorie, copia declarației pe venit, certificat de la locul de muncă, cazierul juridic. Urmează perioada de potrivire, când specialiștii comisiei combină adoptatorii și copiii, apoi prezintă potențialilor părinți fotografia și istoricul copilului.
Dacă aceștia decid să meargă mai departe, primesc un permis de vizită, cu ajutorul cărui pot vizita copilul timp de 30 de zile. Odată cu încheierea perioadei de vizite, adoptatorii vin cu o decizie și pot să locuiască cu copilul până la decizia instanței de judecată.”
Potrivit MMPS, numărul copiilor eligibili spre adopție variază, pe parcursul ultimilor ani, între 500 și 600. Dintre aceștia, categoria de vârstă 7-17 ani este cea mai numeroasă, dar, în același timp, cea mai evitată de potențialii părinți.
„Numărul adoptatorilor care se află în evidență este de trei ori mai mare decât numărul copiilor adoptați. Această diferență se explică prin tendința adoptatorilor de a adopta copii de vârstă fragedă, pe când copiii adoptabili luați în evidență […] preponderent sunt copii cu vârsta mai mare de 7 ani”, explică reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Datele pentru ultimii cinci ani arată că, în medie, doar 36 de copii din această categorie de vârstă sunt adoptați anual.
Autoritățile explică fenomenul prin faptul că „adoptatorii cred că, cu cât copilul este de o vârstă mai mare, cu atât problemele de relaționare, de creștere și de stabilire a unui atașament sunt mai mari și ei nu sunt nici pregătiți și nici predispuși de a deveni părinții unui copil cu o vârstă mai mare. Totodată, în cazul copiilor de vârstă fragedă, adoptatorii consideră că, cu cât vârsta este mai mică, cu atât mai mult copilul li se va asemăna lor și adoptatorilor le va fi mult mai ușor să stabilească o relație cu ei. Pe de altă parte, unii adoptatori doresc să adopte copiii cu vârstă fragedă având intenția de a ascunde faptul adopției față de copil, lucru ce nu poate fi realizat în cazul adopției copiilor cu vârsta mai mare”.
Așadar, după ce o comisie de specialiști a găsit copilul potivit pentru cei doi soți, conform mai multor criterii, bazate preponderent pe tipul de caracter, temperament și necesități ale copilului, dar și pe criteriile indicate în cererea depusă, a venit momentul în care cuplul a văzut pentru prima dată fotografia potențialului lor copil, proiectată pe peretele Direcției pentru protecția copilului.
„Mă temeam că îl voi vedea ca pe un străin, că nu mi se va trezi nimic. Prima mea reacție, când l-am văzut și am auzit povestea lui, a fost de compătimire imensă”, își amintește Diana.
În schimb, viitorul tată a avut o reacție neașteptată chiar și pentru el: „Când l-am văzut, am început să lăcrimez. Parcă m-am revăzut pe mine în copilărie și mi s-a părut că semănăm foarte mult. M-am emoționat și am zis că ne oprim la el”, povestește bărbatul.
Astfel, David a rămas primul și unicul copil pe care soții l-au văzut pe fotografie și cel cu care urmau să aibă 22 de întrevederi organizate timp de o lună.
Citiți continuarea AICI!