Profesorii din liceele și universitățile din Moldova vor rămâne fără locul de muncă dacă nu vor respecta unele condiții impuse de Codul Educației.
Pedagogii care nu vor avea licență de masterat nu vor mai putea preda în liceele din Moldova. Potrivit noilor modificări la Codul Educației al Republicii Moldova, din 2018, cadrele didactice din învățământul liceal trebuie să dețină obligatoriu studii superioare de master.
De asemenea, din 2019, se vor desface contractele individuale de muncă cu profesorii care predau în universităţile din Moldova şi care nu au titlu de doctor.
Potrivit articolului, 132, alineat 3 din Codul Educaţiei, pentru ocuparea unei funcţii ştiinţifico-didactice în învăţământul superior este necesară deţinerea unei calificări de nivelul 8 ISCED – studii superioare de doctorat.
„Contractele individuale de muncă ale persoanelor care la 1 septembrie 2019 ocupă funcţii ştiinţifico-didactice în instituţii de învăţământ superior fără îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 132 alin. (3) încetează de drept”, potrivit noilor modificări la Codul Educaţiei.
Constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face de către rectorul instituţiei şi este adusă la cunoştinţă persoanei respective în termen de cel mult 5 zile lucrătoare.
Sursa: sputnik.md