mamaplus

Compensații mai mari la energia electrică, pentru cei care nu au beneficiat de ajutor în factura din noiembrie

-
//
14.12.2022

Cetățenii care nu au beneficiat de compensații la factura pentru energia electrică, pentru consumul din luna noiembrie, vor beneficia de compensații mai mari la următoarea facturare.

Asigurarea vine din partea ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, scrie moldova1.md. Oficialul și prim-ministra țării au încurajat moldovenii, în debutul ședinței Guvernului de astăzi, să se înscrie și în continuare pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md, pentru a putea beneficia de compensații în factură, conform categoriei de vulnerabilitate atribuite.

„Cei care au primit factura la începutul lunii și nu au văzut compensația, vor primi compensațiile în factură pentru două luni, la următoarea facturare”, a declarat ministrul Marcel Spătari.

Potrivit oficialului, înregistrarea pe platforma compensatii.gov.md continuă și va dura pe întreaga perioadă rece a anului. Calculul pentru stabilirea categoriei de vulnerabilitate va fi lansat, potrivit lui Marcel Spătari, pe data de 25 a fiecărei luni.

Timp de o lună, spune ministrul, pe platformă s-au înregistrat 695 de mii de cetățeni. 80 la sută din numărul total de persoane înregistrate au primit gradul maxim de vulnerabilitate – foarte ridicat, beneficiind compensații în factură de până la 59 la sută din consumul total.