Circa 6 mii de burse de studii peste hotare vor fi oferite în anul de studii 2015-2016 în baza celor peste 50 de tratate internaționale încheiate între Guvernul Republicii Moldova și guvernele altor state.
Cele mai multe burse – 5500 – sînt oferite în baza tratatului în domeniul educației încheiat cu România. Concomitent, și Federația Rusă, Bulgaria, Turcia, Slovacia, Cehia, Letonia, China, Qatar oferă locuri bugetare pentru tinerii moldoveni doritori de a studia în străinătate.
Programele educaționale ale guvernelor unor state, precum Guvernul Republicii Franceze (Alianța Franceză, Guvernul Statelor Unite ale Americii (Programele Flex, Fulnright, Muski)), Guvernul Germaniei (DAAD), sînt alte oportunități de studii pentru tinerii noștri.
Începînd cu 1 ianuarie 2014, tinerii din Republica Moldova pot opta și pentru programe de mobilitate oferite în cadrul noului program al UE pentru educație, instruire, sport și tineret – „Erasmus+”, deschis și pentru țările din Parteneriatul Estic. Studenții din țările Parteneriatului Estic vor avea posibilitatea de a primi subvenții pentru a participa la programele comunitare de masterat. Totodată, programul UE oferă posibilitatea unor studii doctorale, astfel de burse urmînd să fie finanțate din programul „Marie Skłodowska-Curie”, parte a noului program Orizont 2020 pentru cercetare și inovare.
În același timp, tinerii pot alege și programele de mobilitate academică, oferite de organizaţii internaţionale şi regionale, precum Consiliul Europei, UNESCO, Inițiativa Central Europeană, Programul (CEEPUS) și altele. Pe site-ul Ministerului Educației pot fi consultate toate ofertele de burse propuse tinerilor din Republica Moldova.