Chișinăul trece la becuri LED

Chișinăul trece la becuri LED

-
//
30.11.2017

Primăria Chişinău pledează pentru înlocuirea treptată a corpurilor de iluminat existente cu cele de tip LED pe sectorul iluminatului public din capitală, pentru a reduce din consumul de curent electric.

Chișinăul trece la becuri LED

Despre aceasta a informat în cadrul şedinţei operative de la Primărie Nicolae Vereşco, şef al Întreprinderii Municipale „Lumteh”, referindu-se la situaţia privind iluminatul public din Chişinău. 

Potrivit responsabilului, lucrările de restabilire a reţelelor de iluminat public din Chișinău, care au fost afectate după calamitățile naturale din luna aprilie, vor fi finalizate aproximativ pînă la finele lunii decembrie sau începutul lunii ianuarie 2018.

De menționat că pe parcursul anului curent au fost executate lucrări de reconstrucție a sistemelor de iluminat pe mai multe străzi. Lucrările au fost realizate cu corpuri de iluminat de tip LED, care au consum redus de energie electrică.

În context, primarul general interimar, Silvia Radu, i-a solicitat șefului Regiei „Lumteh” ca următoarele achiziții făcute de întreprindere să fie cu echipamente de tip LED, în scopul reducerii consumului. 

Totodată, șefa administrației municipale a cerut efectuarea calculelor pentru diferența de consum de energie electrică, prin utilizarea corpurilor de iluminat de tip LED față de cele existente, pentru a estima perspectiva înlocuirii în totalitate a tehnologiilor vechi cu cele tip LED.

Sursa: NOI.md