Începând cu luna septembrie, numărul troleibuzelor care circulă pe străzile municipiului Chișinău a fost majorat cu circa 20%. Decizia a fost luată în contextul creșterii fluxului de călători.
Astfel, emiterea s-a majorat de la 278 de troleibuze, care circulau în perioada estivală, până la 332 de unități, în prezent, transmite moldpres.md.
Solicitat de agenție, purtătorul de cuvânt al Regiei Transport Electric Chișinău, Felicia Rusu, a subliniat că numărul troleibuzelor care circulă în Capitală este micșorat anual în perioada estivală în contextul fluxului scăzut de pasageri.
„Autovehiculele care au staționat în parcurile de troleibuze au fost supuse lucrărilor de mentenanță și pregătite pentru toamnă. Lucrările au inclus verificarea și înlocuirea componentelor uzate, efectuarea inspecțiilor tehnice, revizuirea sistemelor electrice, precum și efectuarea reparațiilor necesare. Aceste acțiuni sunt esențiale pentru menținerea siguranței și eficienței unităților de transport”, a spus Felicia Rusu.
Sursa citată a remarcat că locuitorii Capitalei continue să prefere procurarea abonamentelor de călătorie pentru a circula cu transportul public.
„Cele mai solicitate sunt abonamentele de jumătate de an, care au prețul de 972 de lei, acestea sunt urmate de cele de trei luni - 594 de lei și o lună - 234 de lei”, a afirmat Felicia Rusu.
Pe străzile Capitalei circulă zilnic 332 de troleibuze. Dintre acestea mai există 10-15 mijloace de transport de tip vechi, care urmează a fi înlocuite cu troleibuze de tip nou până la finele anului curent.