mamaplus

Centrul de plasament de la Manejul de Atletică Ușoară din Chișinău a fost închis

-
//
22.03.2022

În contextul optimizării cheltuielilor în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, autoritățile anunță că centrul de plasament de la Manejul de Atletică Ușoară din Chișinău a fost închis.

Astfel, cei 80 de refugiați care erau ieri, 21 martie, la Manej, au fost transferați spre alte centre de plasament temporare din municipiul Chișinău.

De menționat că de la deschiderea sa, 1 martie și până astăzi, centrul de la Manej a găzduit peste 10 mii de refugiați din Ucraina.

Centrul Unic de Gestionare a Crizei a luat decizia în contextul în care în cele 104 centre de plasament autorizate sunt aproape 5 000 de locuri disponibile.