mamaplus.md

Cele mai uimitoare invenții realizate de copii

-
//
17.01.2019

Pe 17 ianuarie în lume este sărbătorită Ziua Internațională a Copiilor Inventatori, prin care se dovedește importanţa susţinerii eforturilor copiilor şi ale tinerilor în a face viaţa mult mai uşoară și mai frumoasă. Cu această ocazie, am pregătit o serie de invenții uimitoare care îi au drept autori pe copii. Admiră și tu creativitatea micuților inventatori!

mamaplus.md

Trambulina
Pentru cei care nu știau, trambulina a fost inventata în 1930 de un băiat de 16 ani pe nume George Nissen. După ce a mers cu părinții la circ și a văzut că artiștii de la trapez cădeau pe o plasă de siguranță, s-a gândit că ar fi mai frumos dacă această suprafață ar fi elastică, pentru ca ei să poată sări în continuare. Ajuns acasă, a transformat garajul părinților într-un adevărat atelier de inventică. Rezultatul s-a prezentat sub forma unui cadru metalic ce susținea o bucată de material elastic. Mai târziu, George Nissen a mers să studieze la Universitatea din Iowa și nu a renunțat la ideea lui. Pentru a mări elasticitatea, a înlocuit materialul inițial cu o pânza de nailon și a obținut chiar un brevet de inventator pentru trambulină. Cum nimeni nu cumpăra produsul pentru că nu exista piață de desfacere, George s-a văzut nevoit să călătorească în lumea întreagă pentru a promova creația din adolescență. Se spune că reușea să se dea peste cap pe trambulină chiar și la vârsta de 92 de ani.

mamaplus.md

Umbrela răcoroasă
Se pare că nu este niciodată prea devreme pentru a te apuca de invenții. O demonstrează Peh Yong, un băiețel de șase ani din Singapore, care, sătul de căldura de afară, a decis să vină cu o soluție. Așa a luat naștere umbrela răcoroasă care imită procesul de transpirație al plantelor folosind o combinație de apă, tuburi subțiri din plastic și ață. Vaporii de apă care ies din recipientul cu apă sunt eliberați sub umbrelă prin câteva paie de plastic ce se fixează în orificiile realizate în materialul umbrelei. Pentru efortul depus, micuțul a primit un premiu de încurajare de la reprezentanții Salonului de Inventică Tan Kah Kee din Singapore.

mamaplus.md

Lingurița comestibilă
Sătulă să spele mereu lingurița cu care îi punea de mâncare pisicii, Suzanna Goodin, o fetiță de șase ani din Statele Unite a inventat o linguriță comestibilă, din coca de biscuiți. Pentru lenea ei transformată în ingeniozitate, fetița a primit chiar și un premiu la Concursul Național de Inventică. Nu știe dacă o să mai inventeze ceva vreodată, însă nici acum nu are foarte mare tragere de inimă pentru treburile casnice, așa că nu avem decât să așteptăm cu mare interes ce are de gând să facă pentru a salva situația.

mamaplus.md

Înghețata pe băț
O întâmplare a fost cea care a dus la crearea înghețatei pe băț. Într-o noapte geroasă din anul 1905, un băiețel de 11 ani din San Francisco, pe nume Frank Epperson, a uitat pe pervazul casei un pahar în care tocmai ce amestecase câteva plicuri de pudră de suc concentrat cu o cantitate mică de apă. Când s-a trezit și a tras de lingurița din pahar, a rămas în mână cu o adevărată înghețată pe băț. Nu a mers mai departe cu invenția și a păstrat-o pentru familie până în 1922, când, invitat fiind la o petrecere a pompierilor, s-a gândit să le facă tuturor o surpriză și să aducă și câteva înghețate pe băț pregătite de el. Audiența a gustat produsul și l-a îndemnat pe bărbat să ceară brevet pentru invenția lui.

mamaplus.md

Vezi aici și alte invenții ale copiilor!