Cele mai bune imagini cu Kate Middleton în timpul primei sale sarcini

Cele mai bune imagini cu Kate Middleton în timpul primei sale sarcini

-
//
15.09.2014

Săptămâna trecută, Ducele și Ducesa de Cambridge au anunțat că Kate Middleton așteaptă nașterea celui de al doilea copil. Această noutate a făcut, imediat, înconjurul lumii, inclusiv lumea modei. Acest agiotaj nu este de mirare, întrucât, Catherine, demult, este considerată una dintre cele mai stilate figuri monahale!

Cele mai bune imagini cu Kate Middleton în timpul primei sale sarcini

Cele mai bune branduri visează să o îmbrace pe ducesă în rochiile lor cu croi lejer. Iar fanii își imaginează deja cum va arăta garderoba ducesei în timpul celei de-a doua sarcini. Până când unii își imaginează, iar alții visează, noi readucem în vizor cele mai fascinante ieșiri ale ducesei Kate Middleton în timpul primei sale sarcini.

În luna aprilie a anului trecut, Ducesa de Cambridge a vizitat parada tradițională Queen's Scout Parade, la care și-a pus o pălărie a brandului regal favorit Whiteley și un palton de nuanță fistic Mulberry. Nasturii aurii, în formă de flori, străluceau la soare. La fel de mult strălucea însăși Kate – fericită și însărcinată.

Cele mai bune imagini cu Kate Middleton în timpul primei sale sarcini

Kate Middleton la Mulberry, aprilie 2013

În aceeași lună, Kate Middleton a vizitat studioul Warner Bros. Ea a ales pentru această vizită, o rochie simple cu buline Topshop. Mai târziu, ducesa a purtat aceeași haină și la nunta unor prieteni. Fanii nu făceau decât să viseze la o astfel de rochie, doar că nu o mai găseau prin magazine. Rochiile au fost vândute rapid ca pâinea caldă.

Cele mai bune imagini cu Kate Middleton în timpul primei sale sarcini

Kate Middleton în Topshop, aprilie 2013

Vizita ducesei Kate Middleton la Galeria națională de portrete a fost trecută imediat în istoria modei. Fiind în a șasea lună de sarcină, arăta fascinant într-o rochie metalică de marca Emilia Wickstead. În rochia pastelată cu talie înaltă ea semăna cu o adevărată prințesă din povești.

Cele mai bune imagini cu Kate Middleton în timpul primei sale sarcini

Kate Middleton în Emilia Wickstead, aprilie 2013

Ducesa și-a prezentat imaginea în tonuri pastelate și atunci când a vizitat azilul Naomi House Children's. De această dată, rolul de bază l-a avut paltonul roz Tara Jarmon, iar buclele au adăugat finețe și feminitate.

Cele mai bune imagini cu Kate Middleton în timpul primei sale sarcini

Kate Middleton în Tara Jarmon, aprilie 2013

O lună mai târziu, ducesa a fost fotografiată în alt palton – de culoarea lămâii, creat de Emilia Wickstead. Pentru a corespunde concepției petrecerii tradiționaleю. Queen's Garden Party, Catherine a purtat o pălărie cu bucle. Drăguț și aprins – așa cum îi place și Reginei Elisabeta.

Cele mai bune imagini cu Kate Middleton în timpul primei sale sarcini

Kate Middleton în Emilia Wickstead, mai 2013

Încă un articol vestimentar al ducesei care a ridicat în picioare lumea modei – rochia Hobbs. Măcar și pentru faptul că ducesa poartă extrem de rar haine cu astfel de printuri. Ea a purtat o rochie în nuanță dalmatică la ceremonia de sfințire a corabiei Princess Cruises. Poate că cineva a așteptat ca ducesa să poarte vestimentație cu bandă de marinar ? Să fie previzibilă nu este caracteristic pentru ducesă.

Cele mai bune imagini cu Kate Middleton în timpul primei sale sarcini

Kate Middleton în Hobbs, iunie 2013

Chiar dacă Kate Middleton aștepta venirea pe lume a unui băiețel, culoarea ei preferată în ceea ce privește vestimentația a fost culoarea roz. Cu o lună înainte de nașterea prințului George, ea a vizitat ceremonia Queen's Coronation Ceremony purtând o rochie Jenny Packham de culoare roz. Toate revistele de modă au publicat această imagine. Însă, Kate Middleton nu era deloc deranjată de popularitate – peste doar câteva săptămâni, ea a devenit mamă pentru prima dată.

Cele mai bune imagini cu Kate Middleton în timpul primei sale sarcini

Prințul William și Kate Middleton în Jenny Packham, iunie 2013