În prezent, tehnologiile se dezvoltă atât de repede, încât nu ne mai mirăm să aflăm că acestea pot diagnostica noul tip de coronavirus cu o săptămână înainte de manifestarea simptomelor ca atare.
De curând, cercetătorii americani de la Școala de Medicină din Mount Sinai, New York, au realizat un studiu conform căruia s-a demonstrat că ceasurile inteligente ar putea „afla” că un om este infectat cu COVID-19, cu aproximativ 7 zile înainte de apariția simptomelor specifice acestui virus.
Potrivit cercetătorilor, ceasurile inteligente dotate cu funcții de monitorizare continuă a pulsului și/sau măsurarea temperaturii, pot înregistra schimbări în privința acestor parametri care, în mod normal, sunt abia perceptibile de către purtător.
Astfel, susțin autorii studiului, persoana potențial infectată se poate autoizola până la testare, pentru a evita astfel contaminarea altor oameni și drept urmare, răspândirea virusului.
„Scopul nostru a fost să folosim inteligența artificială integrată în aceste ceasuri inteligente pentru a depista infecția în stadiile sale incipiente, înainte ca persoana infectată să dezvolte simptome.”, spune profesorul Rob Hirten de la Școala de Medicină din Mount Sinai, New York.
Studiul a presupus examinarea datelor provenite din ceasurile inteligente a 297 de persoane. Drept urmare, două treimi dintre persoanele infectate, au fost diagnosticate doar cu ajutorul semnalelor de alarmă transmise de ceasurile inteligente, cu 7 zile înainte ca simptomele obișnuite ale infecției să apară.
Unul dintre aceste semnale a fost modificarea bătăilor inimii, funcție de care dispun multe dintre ceasurile inteligente. Această schimbare are loc din cauza inflamației din organism, ca urmare a unei infecții – în cazul de față, infecția cu SARS-CoV-2.
„Deja cunoaștem că ritmul cardiac suferă modificări atunci când este implicată o inflamație în organism, iar în cazul COVID-19 acesta este un marker specific și ne ajută să descoperim mult mai devreme infecția.”, a adăugat Hirten.