mamaplus

Ce pedeapsă a încasat bărbatul din Capitală care și-a aruncat pe geam copilul de doar trei luni

-
//
13.06.2023

Bărbatul din Capitală care și-a aruncat copilul de doar trei luni de la etajul patru al blocului în care locuia, în luna iulie a anului trecut, a fost condamnat la 17 ani și șase luni de închisoare cu executare, confirmă Procuratura Generală.

mamaplus

Cazul s-a produs în iulie anul trecut, iar potrivit Poliției, în timpul producerii tragediei de pe strada Alba Iulia din Capitală, mama nu se afla acasă.

Cazul a provocat mai multe reacții pe rețelele de socializare, iar unii martori au descris situația de la fața locului.

„Am văzut cu ochii mei copilașul jos la pământ, cuvinte nu ajung pentru a descrie tragedia.

Când mama copilului a trecut indiferentă pe lângă ambulanță, unde îngerașul se zbătea între viață și moarte și nu a dat o lacrimă, nu a cerut să își vadă copilul și calmă a urcat în mașina Poliției. Prea mare tragedie, piciorușele celea micuțe, când le-am văzut, lacrimile curgeau necontenit. Dumnezeu să te primească în împărăția sa, suflet nevinovat”, a scris atunci Angela Malic.

În data de 4 iulie 2022, un bărbat de 28 de ani, de origine străină, a fost reținut pentru comiterea unui omor. 

Acesta și-ar fi aruncat pruncul de doar trei luni pe geam, de la etajul patru al unui bloc de locuit din sectorul Buiucani din Chișinău. Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor. Angajații Poliției de comun cu procurorul urmează să stabilească toate circumstanțele.

Bărbatul care ieri și-ar fi aruncat fetița de doar trei luni de la etajul patru deține permis de ședere în Moldova, valabil până la sfârșitul anului curent.

Cetățeanul străin se află în Moldova de anul trecut. Totodată, întrebați despre naționalitatea acestuia, câți ani are și dacă copilul era al lui, reprezentanții Biroului au spus că nu este cazul să dezvăluie asemenea informații.