Pentru a fi instalată carantină în municipiul Chișinău este nevoie de 1% din locuitori să se infecteze cu coronavirus. Cel puțin asta a spus primarul general al capitalei, Ion Ceban, în cadrul unei emisiuni televizate.
„Astfel, din numărul total, 1% reprezintă în jur de 8200 de locuitori ai capitalei. Atunci când avem 1% din populație infectat, conform tuturor statisticilor, ar putea fi examinată starea de carantină. Noi am avut câteva blocuri în carantină și administrăm acest proces la nivel local. Până când nu avem o situație de acest tip. Da, este un număr anumit de cazuri. Dar în aria metropolitană sunt 822 de mii de oameni, iar zilnic în Chișinău, cu sau fără Covid-19, sunt aproape 1 milion de oameni”, a punctat edilul.
Amintim că la nivel național sunt 2019 persoane infectate cu COVID-19, dintre care 615 cazuri sunt în capitală. Din totalul de persoane, au decedat 54 de pacienți, 276 au fost externați.