mamaplus

Cazul copilului agresat de o profesoară, la Glodeni. Procurorii: riscă pedeapsă cu închisoare de până la 8 ani

-
//
02.11.2023

Procuratura Generală (PG) a Republicii Moldova confirmă demararea unei cauze penale în cazul copilului de 9 ani din localitate Ustia, raionul Glodeni, care ar fi fost abuzat fizic și moral de profesoara lui de clasele primare, scrie TV Nord. Potrivit PG, cauza penală a fost pornită în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de tratament inuman ori degradant, săvârșit cu bună-credință asupra unui minor, scrie NM.md.

mamaplus

„Pe pretinse fapte de maltratare a unui copil în cadrul Instituției Publice Gimnaziul Ustia, raionul Glodeni, la data de 11 octombrie 2023 de către Procuratura raionului Glodeni, a fost pornită o cauză penală în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de tratament inuman ori degradant, săvârșite cu bună-știință asupra unui minor (art. 1661 alin.(2) lit. a) din Codul penal). Urmărirea penală este în desfășurare. Procuratura va întreprinde toate acțiunile pentru cercetarea cazului, sub toate aspectele, complet și obiectiv”, a declarat PG într-un răspuns pentru TVN.

Potrivit legislației, dacă va fi găsită vinovată, profesoara riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Amintim că o femeie, mama a unui copil de nouă ani care frecventează gimnaziul din satul Ustia, raionul Glodeni, acuză profesoara fiului său că i-ar fi agresat fizic și verbal copilul, în timpul orelor. Dascălul, care activează în cadrul instituției de învățământ de doar două luni, este acuzată că ar fi agresat inclusiv mai mulți elevi din clasă. Directorul școlii a declarat că ea continuă să activeze și să predea clasei, chiar dacă figurează într-un dosar pornit de procurori.