Fetița a ajuns de urgenţă la spital după ce a început să acuze dureri abdominale puternice. Medicii au constatat că fetiţa era însărcinată şi se afla în travaliu. Nici părinţii şi nici copila nu ştiau de sarcină. La scurt timp, fata a născut un băiețel sănătos.
După acest eveniment, poliția a fost solicitată, dar fără să existe dovada unui viol. Până la urmă s-a constatat că fetița a conceput bebelușul cu propriul frate, în vârstă de 14 ani. Cazul a provocat multă indignare în Spania.
Atât părinții celor doi minori, cât și fata au declarat că nu știau nimic despre sarcină. Părinţii au precizat că au crezut că ea suferă de probleme intestinale.
Poliția acum vrea să stabilească cum a avut loc incestul și vor apela la teste ADN pentru a stabili cu certitudine cine este tatăl nou-născutului. Totodată, anchetatorii trebuie să stabilească şi dacă fetița a fost abuzată.
Băiatul avea 13 ani atunci când fetiţa a rămas însărcinată şi nu va suporta consecinţe legale. În schimb, părinţii vor suporta rigorile legii.