O femeie din Republica Moldova a murit la un spital din Iași, unde a mers pentru o intervenție chirurgicală pe cord. Aceasta urma să decurgă „ușor și fără riscuri”, după asigurările oferite în aceste sens de profesorul Grigore Tinică, pe care familia Valentinei Oleinic îl acuză, alături de anestezistul Grigore Arcan, de neglijență gravă, care a condus la moartea pacientei.
„Cimitirul lui Tinică s-a mai mărit cu un înger. Pentru ei, mama noastră este o persoană care pur și simplu „nu a avut noroc”. De fapt, el are dreptate - mama noastră nu a avut noroc și a ajuns pe mâna acestor măcelari - Grigore Tinică și Grigore Arcan. Ei ne-au ucis mama. Ei ne-au distrus viața. Ei au ucis-o nu doar pe mama, dar și pe noi”, scriu pline de durere fiicele Valentinei, transmite unimedia.info.
Familia Oleinic a depus o plângere și la Colegiul Medicilor din România, prin care cer investigarea cazului și aplicarea sancțiunilor.
„„Nu a avut noroc” sau cum „marele” profesor Tinică din Iași mi-a omorât mama”
Scriu aici cu o mare durere în suflet pentru o pierdere enormă pe care a suportat-o familia mea. Iată că s-au împlinit 40 de zile de când mama noastră, Valentina Oleinic, o femeie plină de viață, care practica zilnic sportul și avea o alimentație corectă și echilibrată, a plecat la Domnul. Ea pur și simplu nu s-a trezit, după o intervenție chirurgicală, efectuată la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași, la „marele profesor” Grigore Tinica, asistat de anestezistul Grigore Arcan. Mai bine zis, domnul profesor nu a avut chef să o trezească, pentru că era „obosit” după operații.
Din spusele lui, nu a trezit-o pe mama după operație, în aceeași zi, ca să „nu o streseze”. A decis să o trezească abia a treia zi după operație, dar fără succes. El are o scuză simplă - nu a văzut că pacientul de sub bisturiul său a făcut trei atacuri cerebrale. Cum este posibil așa ceva? Făcea operație pe câmp? Cum nu observi complicațiile care apar în timpul operației?! Nu a observat sau nu a vrut să acționeze pur și simplu? E mai ușor să spui că „nu ai observat”, decât să recunoști că nu ai întreprins tot posibilul pentru a salva viața unui om.
„Cu unul mai mult, cu unul mai puțin”, probabil doar la asta s-a gândit, în conveierul de operații pe care le are acolo.
Mai mulți medici pe care i-am rugat să ne consulte au rămas profund șocați de asemenea atitudine și declarații că „nu a observat” trei atacuri cerebrale, care au avut loc în timpul operației. Dacă se intervine prompt și corect, pacienții sunt mereu salvați, iar mama, cu siguranță, avea să fie astăzi vie, alături de noi.
„Dacă aș fi trezit-o în aceeași zi în care a fost operată, pacienta ar fi trăit. Eu am acționat, după protocol, și am trezit-o a doua zi”, a recunoscut „profesorul” Tinică.
„Nu a avut noroc” - aceasta este singura explicație pe care am primit-o noi, rudele îndurerate și pustiite, de la acești medici care nu văd pacienți, dar sumele de bani, cu zerouri, cu multe zerouri, cerute de la pacienți după intervenții, „au noroc” cei care au decedat - ei sunt scutiți de plată.
Mama s-a adresat la acest profesor, la recomandarea medicilor - precum că el ar fi cel mai bun cardiochirurg. Profesorul nu ne-a spus nimic despre eventuale consecințe negative și ne-a asigurat, cu toată încrederea, că intervenția este una „ușoară și fără riscuri”.
Programarea intervenției și internarea a decurs anevoios - singura explicație era că nu sunt locuri și rândul la operații e foarte mare. Asta pentru că la acest spital e un adevărat conveier de pacienți - se operează câte 5-6 pe zi, iar condițiile sunt un dezastru. Instituția nu dispune elementar de o cameră de baie - pacienții stau nespălați până la operație și după, iar în ziua operației pur și simplu îi dau cu Betadin din cap până în picioare ca să fie sterili. Asistentele cereau bani ca să le toarne apă cu cana, ca pacienții să se poată spăla.
Am vorbit ultima dată cu mama în ziua operației pe la ora 10:30. După asta ea nu a mai avut acces la telefon. Toată ziua nu ni s-a spus nimic. Nici până astăzi nu am aflat măcar la ce oră a fost operată mama. Toată seara am sunat și ni se spunea că încă este în operație. Într-un final i-am scris „profesorului”. Niciun răspuns.
La ora 2:53 noaptea am primit mesaj de la Tinică - „Totul este bine”.
Bine nu a mai fost…
A doua zi nu am putut să aflăm vreo informație despre starea mamei. Abia a treia zi Tinică ne-a răspuns la telefon și ne-a spus așa calm - „da știți, eu nu știu de ce ea nu se trezește după operație”.
După ce am insistat să i se facă un CT la creier (deși acest lucru trebuia să fie făcut imediat ce au văzut complicația), s-a aflat că mama suportase între timp trei atacuri cerebrale. Dacă se luau toate măsurile necesare în timpul și post-operator, nu a treia zi, însuși Tinică a recunoscut că mama avea să fie în viață.
„E în moarte cerebrală, în azi-mâine va muri”, asta doar au putut să ne spună, cu zâmbet pe față. Nu știm nici de ce, nici când, nici ce i s-a întâmplat de fapt mamei. Profesorul ne-a spus - că nu a avut noroc, iar anestezistul ne-a declarat că „nu discută cu noi, fără martori” - deci e conștient că are ceva de ascuns, este ceva pentru ce trebuie să răspundă?!
Atunci când l-am întrebat pe Tinică de ce anestezistul Grigore Arcan nu vrea să discute cu noi fără martori, profesorul ne-a răspuns că „acesta nu este capabil să vorbească”. Noi nu înțelegem cum Grigore Arcan a primit licență de anestezist dacă nu are capacitatea și aptitudinea de a vorbi cu oamenii?! Ținând cont de faptul cum s-a terminat intervenția, considerăm că așa doctor ca Grigore Arcan trebuie lipsit de dreptul de a lucra cu oamenii în calitate de doctor. Doctorul trebuie să aibă cunoștințe profesioniste și abilități de comunicare elementare cu oamenii.
Mama avea nevoie de intervenția dată și a avut o încredere atât de mare în profesionalismul lui Tinică, încât, chiar văzând tot dezastrul din institutul de Boli Cardiovasculare din Iași, nu a avut curajul să renunțe la intervenție, cel puțin până i s-a luat telefonul. După ce mama a decedat, Tinică ne-a recunoscut că dacă nu i se făcea intervenția, mama putea să mai trăiască încă mult timp, pe pastile. Atunci care a fost sensul operației lui Tinică? Să o omoare?! Să moară mama cu o inimă „reparată” de Tinică?!
Mama mea nu este singura jertfă a lui Tinică. Am aflat deja după, că sunt foarte mulți oameni care au plecat pe cealaltă lume cu „ajutorul” lui Tinică, dar rudele îndurerate nu au mai avut putere și curaj să lupte pentru dreptate.
Vă rugăm, cei care sunteți victime ale acestor măcelari - Tinică și Arcan, să ne scrieți în privat.
Cimitirul lui Tinică s-a mai mărit cu un înger. Pentru el, mama noastră este o persoană care pur și simplu „nu a avut noroc”. De fapt, el are dreptate - mama noastră nu a avut noroc și a ajuns pe mâna acestor măcelari - Grigore Tinică și Grigore Arcan. Ei ne-au ucis mama. Ei ne-au distrus viața. Ei au ucis-o nu doar pe mama, dar și pe noi. Cum să trăiești cu așa durere?! Dacă înțelegeți că nu puteți ajuta oamenii, atunci măcar nu-i ucideți. Sunt alte meserii, unde nu trebuie să lucrezi cu oamenii. Lăsați să vină în locurile voastre doctori, dar nu „profesori”, doctori care își cunosc meseria și o fac din dragoste pentru oameni, dar nu ca voi, care îi ucideți și vă temeți să vorbiți fără martori.
Familia noastră caută dreptate. Dorim ca nimeni să nu mai treacă prin așa durere cumpiltă. Am scris o plângere la Colegiul Medicilor și am solicitat să fie examinat cazul detaliat, pentru că, între timp, am depistat o scrisoare de la mama, scrisă de ea în timp ce aștepta să fie operată și nu avea acces la telefon, o scrisoare în care mama pentru prima dată în viață vorbește despre moarte, fiind o persoană plină de viață și foarte pozitivă, și lucrurile care i s-au întâmplat, pe care am prezentat-o Colegiului Medicilor, așteptăm un răspuns…”, au scris fiicele Valentinei Oleinic pe rețelele de socializare.
Medicii și instituția vizată de la Iași nu au comentat, deocamdată, aceste acuzații.
