mamaplus

Caz rar. Tumoare ovariană mucinoasă de 25 de kg, înlăturată cu succes de o echipă de medici de la Bălți

-
//
17.11.2022

Tumoare ovariană mucinoasă, operată cu succes de o echipă de medici de la Bălți, transmite tvn.md. Potrivit specialiștilor, o femeie de 54 de ani din raionul Briceni, în ultimii doi ani a suferit din cauza acestei  tumori gigante, care i-a cuprins tot abdomenul, i-a deformat cutia toracică și i-a deplasat ficatul.

Tumoarea de aproximativ 25 de kg a fost înlăturată pe 8 noiembrie. La intervenția chirurgicală au participat Ludimila Balan, medic onco-ginecolog, Petru Nedelciuc, medic ginecolog, Șeful Secției Ginecologie, Serghei Levința, medic chirurg, Șef Secție Chirurgie nr. 2, Serghei Pcela, medic anesteziolog, Șeful Secției Anestezie și Terapie intensivă.

,,Pacienta s-a adresat de sine stătător pentru o consultație. În urma examinării, s-a depistat o tumoare ovariană mucinoasă gigantă. A fost o intervenție riscantă, nu eram siguri că tumoarea va fi înlăturată în totalitate. De asemenea, a existat un pericol anestetic foarte mare. Dar, datorită conlucrării coordonate a medicilor care au operat și a echipei de reanimatologi – anesteziologi, am reușit să salvăm pacienta. Intervenția a durat în jur de 3 ore. Recuperarea a decurs foarte bine, fără complicații, a primit tratament specializat și se pregătește de externare”, a declarat Ludmila Balan.

,,Această operație a fost posibilă, datorită faptului că activăm într-un spital multidisciplinar. Am format imediat echipa după ce s-a luat decizia de a opera pacienta. Dacă acest caz s-ar fi întâmplat în cadrul clădirii vechi al Maternității, am fi întâmpinat dificultăți ce ține de pregătirea grupului de lucru și nu am fi putut acorda acest ajutor atât de operativ cum s-a întâmplat aici.

În experiența noastră medicală de 35 de ani nu am întâlnit tumori atât de mari și, de regulă, așa cazuri rare se redirecționau la Chișinău. De data aceasta, noi ne-am asumat riscul de a opera pe loc și, datorită profesionalismului grupului de lucru, azi discutăm despre acest caz”, a adăugat Petru Nedelciuc.

Pacienta a declarat că se simte bine și reabilitarea a decurs la fel de ușor.

,,Fac o plecăciune adâncă în fața medicilor care m-au operat. Mă mișcam foarte greu, îmi încurca burta mare. Credeam că nu mai am scăpare. Le voi mulțumi toată viața. Pot să îmi continui viața normală.”