Câți părinți din Europa nasc bebeluși în afara căsătoriei

Câți părinți din Europa nasc bebeluși în afara căsătoriei

-
//
17.04.2018

Peste 5,1 milioane de bebeluşi s-au născut în 2016 în Uniunea Europeană, iar în opt dintre cele 28 de state membre majoritatea bebeluşilor s-au născut în afara căsătoriei, în timp ce în alte opt ţări membre două treimi dintre nou-născuţi au părinţi căsătoriţi, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Câți părinți din Europa nasc bebeluși în afara căsătoriei

În condiţiile în care şase din zece bebeluşi s-au născut în afara căsătoriei, Franţa avea în 2016 cel mai ridicat procent (59,7%) de nou-născuţi cu părinţi necăsătoriţi, urmată de Bulgaria şi Slovenia (ambele cu 58,6%), Estonia (56,1%), Suedia (54,9%), Danemarca (54%), Portugalia (52,8%) şi Olanda (50,4%).

În schimb, mai puţin de unu din zece bebeluşi au părinţi necăsătoriţi în Grecia (9,4%). Alte state cu un procent redus de nou-născuţi cu părinţi necăsătoriţi sunt: Croaţia (18,9%), Cipru (19,1%), Polonia (25%), Lituania (27,4%), Italia (28%), România (31,3%) şi Malta (31,8%).

Comparativ cu anul 2000, proporţia bebeluşilor care s-au născut în afara căsătoriei a crescut în toate statele membre ale UE, în special în Cipru (de la 2,3% în 2000 la 19,1% în 2016), Malta (de la 10,6% la 31,8%), Italia (de la 9,7% la 28%), Spania (de la 17,7% la 45,9%), Grecia (de la 4% la 9,4%) şi Portugalia (de la 22,2% la 52,8%).

Pe de altă parte, proporţia nou-născuţilor cu părinţi necăsătoriţi a rămas relativ stabilă în perioada 2000 - 2016 în Suedia, Finlanda, Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, Letonia, Estonia şi Lituania. 

Sursa: agerpres.ro