Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale oferă încă două zile libere în luna decembrie. Asta după ce, în luna august, cetățenii au avut tocmai 9 zile de odihnă neplanificate inițial. Prin urmare, cetățenii se vor odihni pe data de 24 și 31 decembrie, iar pe 8 și 15 decembrie vor fi zile lucrătoare.
Vă amintim că, pe data de 20 august, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a oferit moldovenilor o săptămînă liberă la final de luna august. O decizie dur criticată de cetățenii noștri, întrucît aceștia aveau planuri stabilite pentru diferite activități.
Pentru a evita aceleași probleme pe care Guvernul le-a creat propriilor cetățeni, activistul civic, Rodion Gavriloi, a propus ca zilele de odihnă din luna decembrie 2018 și 2019 să fie numite în următoarea ordine: Crăciun pe stil nou: 4 zile libere 22-25 decembrie.
Ziua de 24 decembrie să fie recuperată pe 15 decembrie. Revelion: 4 zile libere 29, 30, 31 decembrie și 1 ianuarie. Ziua de 31 decembrie să fie recuperată pe 12 ianuarie 2019. Paștele și 1 mai: 27-30 aprilie și 1-6 mai 2019. Această propunere vine în ajutorul cetățenilor care își vor putea planifica odihna, operațiile sau alte chestiuni personale și urmează a fi dezbătută public.
Sursa: noi.md