Peste 4.000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I-a au fost depuse de părinți în municipiul Chișinău de la 1 aprilie, când a început procesul. Prima etapă de înscriere se finalizează la 10 iunie. În total sunt disponibile circa 10 mii de locuri, inclusiv la instituții private de învățământ, a precizat Andrei Pavaloi, șef-adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport. Rezultatele primei etape vor fi afișate la 13 iunie.
„Au fost constatate unele probleme: unii părinți nu-și identifică districtul școlar conform adresei de domiciliu. De asemenea, unii părinți nu găsesc mesajul de confirmare, de cele mai dese ori acesta se direcționează în spam-ul adresei electronice. Totodată, unii părinți nu cunosc lista actelor care urmează a fi atașate la cereri.
E vorba de: copia buletinului de identitate al unuia dintre părinți și copia certificatului de naștere al copilului, iar dosarul integral, cu celelalte certificate medicale, se depune la 1 septembrie, atunci când copilul vine la instituție”, a precizat Andrei Pavaloi la ședința operativă a serviciilor municipale.
În a doua etapă, care va începe pe 14 iunie, pe locurile disponibile vor putea fi înscriși la școală copii din afara districtului și cei care nu au împlinit vârsta de 7 ani. Rezultatele celei de-a doua etape vor fi afișate la 30 august.
Andrei Pavaloi a făcut apel către părinții să facă înscrierea exclusiv online, așa cum prevede procedura, și să nu încerce să meargă la instituție pentru a se înțelege cu directorul.
Actele în original și certificatele medicale vor fi prezentate numai în septembrie, când începe anul școlar.