mamaplus

Cât de repede se răspândește COVID-19. În doar opt zile, 1 milion de oameni au fost infectați

-
//
30.06.2020

Viteza cu care coronavirusul se răspândește șochează lumea! În doar opt zile, un milion de persoane au fost infectate, deși, inițial, acest număr a fost anunțat abia după trei luni.

Viteza cu care coronavirusul face victime este uluitoare, ținând cont că, de la începutul pandemiei și până acum, peste 10 milioane de oameni, la nivel global, au fost infectați. Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății avertizează că un nou val de infectări amenință planeta, potrivit BBC.

Iar dacă anumite țări din Europa de Vest sau Asia reușesc să țină în frâu pandemia, în restul regiunilor lumii, virusul continuă să facă ravagii. La nivel global, Statele Unite ale Americii ating recordul infectărilor, fiind raportate nu mai puțin de 40.000 de cazuri noi confirmate într-o singură zi. Și dacă aceste cifre sunt înfricoșătoare, ele urmează să crească, dacă vorbim despr enoile focare apărute în Arizona, Texas sau Florida.

În urmă cu două luni se vorbea despre un al doilea val de infectări, însă, după ridicarea mult prea devreme a restricțiilor, noile cifre nu sunt decât consecințele acestor decizii luate de conducerile țărilor.

După America, Brazilia se situează pe locul doi în ceea ce privește numărul de infectări, fiind și al doilea stat din lume care a depășit pragul de un milion de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus.

În India, de pildă, au fost înregistrate 15.000 de cazuri într-o zi, un bilanț nedorit, având în vedere numărul scăzut de teste raportat la populația țării. Astfel, criza sanitară din India este cu mult mai gravă decât se credea inițial.

Noua Zeelandă, Australia, Coreea de Sud și Vietnamul sunt doar câteva dintre statele care au reușit să mențină epidemia sub control, cea din urmă bucurându-se de zero infectări, deși se află la graniță cu China, țara din care, practic, a și izbucnit pandemia.

În ceea ce privește Africa, populația tânără, lipsa de infrastructură care blochează circulația în anumite zone și chiar și nivelul de trai destul de scăzut ar putea fi răspunsul pentru numărul de infectări, învăluit în mister până la momentul de față.

Specialiștii consideră că virusul Covid-19 ar putea deveni „boala săracilor”, mai ales după ce s-a observat că doar țările sub dezvoltate sau în curs de dezvoltare, zonele aglomerate și cele lipsite de măsuri de igienă sanitară devin adevărate focare de infecție, după cum a declarat reprezentantul OMS, David Nabarro.