mamaplus

Carantină la Odesa: mai mulți copii au fost diagnosticaţi cu virusul Coxsackie

-
//
20.11.2019

Starea de carantină a fost declarată într-o şcoală din Odesa, după ce mai mulţi elevi au fost diagnosticaţi cu acest virus periculos. În total opt clase au fost închise din cauza maladiei.

Infecţiile produse de virusul Coxsackie au o perioadă de incubaţie de 3-5 zile. Maladia evoluează epidemic în lunile de vară-toamnă, cel mai frecvent la copii, dar şi la adulţi. Virusul are o rezistenţă destul de bună în mediul extern mai ales în apa de canal, piscine.

Virusurile coxsackie sunt o cauză obișnuită de infecție la adulți și copii. Infecția cu virusul coxsackie se răspândește de la o persoană la alta, când o persoană infectată nu își acoperă gura atunci când tușește, strănută sau atinge pe cineva cu mâinile nespălate. Deși, cele mai multe cazuri de infecție sunt ușoare, cu simptome care includ diaree și durere în gât, infecția poate provoca, de asemenea, meningită, encefalită, durere toracică și miopericardită. Infecția la nou-născuți poate fi fatală. Cheia prevenirii infecției este spălarea frecventă a mâinilor și acoperirea gurii atunci când se tușește sau se strănută.