mamaplus

Cântăreața Shakira ar putea ajunge la închisoare

-
//
30.07.2021

Cântăreața Shakira a intrat în vizorul justiției spaniole pentru evaziune fiscală. Un judecător iberic a decis să o trimită în judecată pentru că ar fi încercat să evite plata obligațiilor fiscale către stat. Procurorii susțin că artista are de achitat aproape 15 milioane de euro pentru perioada 2012 - 2014.

În acel interval, cântăreața ar fi locuit mai mult în peninsula iberică decât în Panama, unde are reședința oficială. Ancheta autorităților a început în 2019 și, tot atunci, Shakira a declarat că nu este vinovată.

Reprezentanții ei spun că artista a plătit tot ce datora imediat ce a fost înștiințată de Fiscul spaniol. Dacă va fi găsită vinovată, cântăreața ar putea primi o amendă, dar nu este exclusă pedeapsa cu închisoarea pentru evaziune.