mamaplus

Cântăreața Ciara a născut în mare secret al treilea copilaș. Prima imagine cu bebelușul

-
//
27.07.2020

La 34 de ani, Ciara a devenit mamă pentru a treia oară. Marele eveniment din viața artistei s-a produs pe 23 iulie. În mare secret, cântăreața a născut un băiețel de nota 10, iar mai apoi le-a arătat fanilor imagini cu noul membru din familia lor. Totodată, Ciara a dezvăluit și numele neobișnuit pe care l-a ales pentru băiețel.

Cuplul Ciara – Russell Wilson este în culmea fericirii. Cel de-al treilea copil al lor a venit pe lume în deplină siguranță, este sănătos și pentru că a ales să vină pe lume în aceste condiții grele prin care trece omenirea, Ciara i-a ales un nume pe măsură: Win Harrison Wilson – (din engleză ”victorie”).

Artista și Russell Wilson mai au o fetiță împreună; pe fiica lor o cheamă Sienna Princess Wilson și are trei ani. Celebra cântăreață mai are un fiu din relația cu rapperul Future și a primit numele lui; Future Zahir Wilburn a împlinit șase ani pe 19 mai.

mamaplus

Înregistrarea făcută publică de artistă a emoționat milioane de oameni: cu masca pe față, având bebelușul strâns la piept și înconjurată de mai multe cadre medicale, ea i-a cântat micuțului Win tradiționalul ”La mulți ani”. La aceste scene copleșitoare a fost martor și soțul ei, Russell Wilson.

Ciara a anunțat că este însărcinată pentru a treia oară în luna ianuarie. Ea a publicat la acea vreme pe contul de Instagram o fotografie în costum de baie, fiind vizibilă burtica de gravidă. În luna aprilie a dezvăluit că va avea un băiețel.