mamaplus

Când va fi luată o decizie cu privire la redeschiderea grădinițelor din Chișinău

-
//
11.05.2020

Chiar dacă starea de urgență se încheie săptămâna aceasta, instituțiile preșcolare nu își redeschid ușile și asta pentru a evita riscul de răspândirea a noului tip de coronavirus. Deşi mai mulţi părinţi din Chişinău solicită ca aceste instituţii să fie redeschise, viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, susţine că este prea devreme pentru luarea acestei decizii. Declaraţia a fost făcută în cadrul şedinţei operative a serviciilor Primăriei Chişinău.

"Ştim că este o solicitare foarte mare, dar trebuie, totuşi, să luăm în calcul toate riscurile care pot apărea în anumite situaţii. S-a făcut analiza experienţei altor state şi, respectiv, am sintetizat această analiză, am identificat nişte cauze şi nişte paşi posibil de realizat şi pentru Republica Moldova, dar nu înainte de a aştepta recomandările specialiştilor cu referire la redeschiderea acestor instituţii de învăţământ", a declarat Cutasevici.

Toate grădiniţele, şcolile şi universităţile din ţară şi-au sistat activitatea în data de 11 martie, din cauza pandemiei provocate de COVID-19. În această perioadă, elevii şi studenţii au făcut lecţii online. Totodată, începând cu data de 4 mai, bugetarii au ieşit la muncă, aşa că mai mulţi părinţi nu au cu cine îşi lăsa copiii.

O decizie finală privind redeschiderea grădiniţelor ar putea fi luată în data de 15 mai, când starea de urgenţă din ţara noastră expiră.

Anul şcolar va fi încheiat în data de 31 mai, iar ministrul Educaţiei a declarat că şcolile nu vor fi redeschise în acest an de studii.

Deocamdată nu este clar nici în ce condiţii ar putea susţine Bacalaureatul elevii claselor a XII-a.