Spitalul Internaţional Medpark inițiază o campanie de consultații gratuite pentru femeile din Moldova diagnosticate cu fibrom uterin, cea mai frecventă tumoare benignă a aparatului genital feminin.
Începând cu 1 octombrie şi până la sfârşitul anului 2014, doar la Spitalul Internaţional Medpark, pacientele beneficiază de o consultație gratuită a dr. Mihai Jr. Crețeanu, medic radiolog intervenționist cu o vastă experiență internațională în domeniu. În cadrul consultațiilor medicul va evalua posibilitatea de a efectua procedura de embolizare a fibromului uterin.
În prezent, 50% dintre femeile aflate la vârsta fertilă sunt afectate de fibromul uterin. Metoda clasică de tratament, histerectomia, adică îndepărtarea uterului în totalitate, este o procedură invalidizantă fizic și psihologic pentru femeia care o suportă.
La Spitalul Internaţional Medpark pacientele pot scăpa de tumoare într-o singură zi, fără durere şi fără cicatrice, prin metoda de embolizare a fibromului uterin.
„Această metodă presupune o intervenție minim invazivă, în timpul căreia pacienta rămâne conștientă, iar echipa medicală vorbește cu ea și îi explică în orice moment ceea ce i se întâmplă”, explică Mihai Jr. Crețeanu, medic radiolog, Medpark. „Sub control radiologic, prin arteră, noi ajungem la nivelul vaselor care alimentează uterul și le astupăm. După intervenție fibromul involuează, popular - se usucă, iar simptomele dispar. În urma procedurii de embolizare uterul rămâne intact, iar pacienta își recapătă șansa de a avea copii.”
Intervenția de embolizare a fibromului uterin se înscrie în seria de proceduri inovative, minim invazive, pe care Medpark le efectuează cu succes în Republica Moldova.
Olga Șchiopu, director medical Medpark: „Medpark are tendința de a aduce cele mai noi, cele mai moderne tehnologii existente la momentul de față peste tot în lume, în practica noastră medicală, în Moldova. În acest an, în domeniul chirurgiei intervenționale, am efectuat deja: stentări periferice, stentări ale arterelor femurale, stentări ale arterelor renale, embolizări de malformații artero-venoase, embolizări de anevrisme generale - proceduri extrem de importante. De asemenea, am trecut la chirurgie endoscopică în otorinolaringologie și la tehnici minim invazive endoscopice în chirurgia spinală. Astfel ne străduim să aplicăm în cât mai multe domenii tehnicile minim invazive.”
Pacientele diagnosticate cu fibrom uterin se pot programa pentru o consultaţie gratuită la Medpark la numărul de telefon 0 22 40 00 40, până la 31 decembrie 2014.
Despre Spitalul Internaţional Medpark
Spitalul Internaţional Medpark a fost inaugurat în Republica Moldova în anul 2011, fiind primul şi cel mai mare spital multidisciplinar privat din ţară.
Conceput ca un centru de excelenţă, Medpark dispune de săli de operaţie şi rezerve de spitalizare ultradotate, maternitate, laborator propriu de analize, policlinică şi departament de imagistică care oferă servicii medicale de top precum: rezonanţă magnetică, tomografie computerizată, angiografie digitală, osteodensitometrie, radiologie şi mamografie, endoscopie,ecografie şi ultrasonografie de înaltă rezoluţie.
Deschis 24/24 ore şi 7/7 zile, spitalul oferă servicii medicale de înaltă calitate în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale, egale cu cele ale instituţiilor medicale lideri pe piaţa internaţională. Graţie unei infrastructuri moderne şi a unei echipe înalt calificate ce monitorizează încontinuu calitatea îngrijirii medicale, serviciile oferite la Medpark garantează siguranţa şi satisfacţia pacienţilor.