Programul de vaccinare împotriva virusului papiloma uman a fetelor născute în anii 2007 și 2008, lansat în decembrie 2017, este calificat ca unul de succes și încurajează Programul Național de Imunizări să introducă vaccinul anti-HPV din anul 2019 în Calendarul Național de Vaccinare. Într-un răspuns oferit Agenției se presă IPN, de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, se spune că autoritățile întreprind acțiunile necesare pentru a introduce în Programul Național de Imunizări vaccinul anti-HPV.
Evaluarea preliminară a implementării vaccinului a fost efectuată de către experții Organizației Mondiale a Sănătății. Raportul final va fi transmis către MSMPS în luna noiembrie. Din decembrie 2017 și până la 30 septembrie anul curent, au fost vaccinate cu prima doză de vaccin peste 22 de mii de fete născute în anul 2007 și 2008, iar cu a doua doză au fost vaccinate aproape nouă mii de fete.
Conform datelor raportate, la data de 1 octombrie erau disponibile încă 16,4 mii de doze de vaccin anti-HPV, suficiente pentru a finaliza complet cursul de vaccinare pentru fetele născute în 2007 și 2008. Pentru anul 2019 a fost planificată achiziționarea unui lot nou de vaccin pentru fetele născute în 2009.
Potrivit MSMPS, în favoarea continuității vaccinării contra virusului papiloma uman stau datele științifice ale statelor care au implementat vaccinul de o perioadă și au demonstrat eficiența și siguranța lui. O cercetare demonstrează că vaccinul anti-HPV în Australia a dus la o scădere dramatică a viitoarelor rate ale cancerului de col uterin. În termen de până la 40 de ani, numărul de cazuri noi este proiectat să scadă la „doar câteva” fiind posibilă eliminarea acestuia, doar cu ajutorul vaccinării.
Conform datelor cercetărilor științifice, realizate în mai multe țări ale lumii, aproape 80% din populație se va infecta pe parcursul vieții cu virusul papiloma uman. Actualmente există un mijloc sigur al protejării de infectare, doar vaccinarea. „Prevenirea acestor afecțiuni este posibilă prin vaccinarea anti-HPV, succesul fiind bine demonstrat de cercetările științifice și practica medicală în domeniu”, se spune în răspuns.
MSMPS atenționează că este foarte important de prevenit infecțiile provocate de papilomavirusul uman, care duc la dezvoltarea cancerului de col uterin, condiloame genitale, la cancere cu alte localizări, afecțiuni, care provoacă majore suferințe și decese premature.
Cursul de vaccinare constă din administrarea a două doze de vaccin, a doua doză fiind administrată la nu mai puțin de 6 luni de la prima doză. Vaccinul previne infecția cu tulpinile HPV înalt oncogene 16 și 18 care determină peste 70-90% din cazurile de cancer de col uterin și tulpinile 6 și 11 care provoacă 90% din verucile genitale. Adițional, vaccinul dat generează o imunitate încrucișată, pentru cancerele provocate tulpinile HPV 31, 33 și 45, ce reprezintă alte 13% din cancere și oferă protecție și pentru bărbați.
Sursa: ipn.md